Operatorul de telefonie mobilă Vodafone a fost victima unei piraterii informatice, iar datele personale a două milioane de clienţi germani, inclusiv coordonatele bancare ale acestora, au fost furate. Vodafone a precizat că a informat clienţii vizaţi prin e-mail şi s-a declarat convins că furtul nu vizează ...
Marissa Mayer, preşedintă şi CEO Yahoo, a declarat miercuri că se teme că ar putea să fie condamnată la închisoare pentru înaltă trădare, în cazul în care ar refuza să dea curs cererilor de date vizând utilizatori ai companiei, formulate de serviciile americane de spionaj. Mayer a făcut aceste ...
CIPRU Româncă omorâtă O româncă de 56 de ani a fost găsită moartă, luni, în apartamentul închiriat al unui român, în apropiere de biserica Ayios Lazaros din Larnaca, investigaţiile preliminare indicând că a fost omorâtă, relatează „Cyprus Mail” în ediţia de ieri. Potrivit ...
Serviciile germane de informaţii au cooperat cu CIA, ani de zile, la crearea unor baze de date cu extremişti musulmani şi susţinători ai acestora în Germania, a dezvăluit, duminică, săptămânalul „Der Spiegel”. Sub numele de cod Project 6 sau P6, BND (informaţii externe) şi Biroul federal ...
Dezvăluirile din presă de joi, potrivit cărora agenţia americană NSA este capabilă să decodeze sisteme de criptare pe internet, nu sunt un secret, deoarece aceasta este misiunea sa, a reacţionat, vineri, Direcţia americană a Serviciilor de Informaţii (ODNI). Sprijinindu-se pe documentele furnizate de Edward ...
NSA este capabilă să decodeze principalele sisteme de criptare pe internet, fie că e vorba de e-mail sau tranzacţii bancare, conform dezvăluirilor făcute joi de presă, ceea ce riscă să aducă noi critici faţă de metodele de supraveghere ale agenţiei de informaţii americane. Alături de agenţia britanică ...
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a apreciat ieri că fostul consultant al serviciilor de informaţii americane Edward Snowden, care şi-a găsit refugiu în Rusia, „este un băiat străin, cu convingeri, care s-a condamnat la o viaţă dificilă”, calificându-l totodată drept „un apărător al ...
Guvernele Braziliei şi Mexicului au cerut, luni, explicaţii oficiale SUA, după acuzaţiile formulate anterior de televiziunea braziliană TV Globo privind spionarea preşedinţilor Dilma Rousseff şi Enrique Pena Nieto. „Dacă se confirmă, interceptarea de către SUA a comunicaţiilor preşedintei Rousseff ...
Ministerul rus de Externe a emis o avertizare de călătorie pentru cetăţenii săi, avertizând persoanele urmărite de SUA să nu viziteze ţările care au un tratat de extrădare cu Washingtonul, relatează „The New York Times”, în ediţia de luni: „Recent, reţinerea unor cetăţeni ruşi în ...
Al-Qaida şi alte grupări teroriste au încercat de mai multe ori să se infiltreze în agenţiile de informaţii americane, ceea ce le-a determinat pe acestea să ancheteze mii de angajaţi, a anunţat, ieri, „Washington Post”. CIA a dezvăluit că aproximativ o cincime dintre candidaţii la un loc de ...
Barack Obama va sosi, joi, în Rusia, unde va participa la summit-ul G20, însă nu intenţionează să se întâlnească în particular cu Vladimir Putin, relaţiile dintre cei doi şefi de stat fiind la cel mai scăzut nivel. Situaţia din Siria, unde preşedintele american vrea o intervenţie militară şi a cerut ...
Serviciile americane de informaţii au lansat 231 de atacuri informatice în 2011, vizând Iranul, Rusia, China sau Coreea de Nord, scrie cotidianul „The Washington Post” (WP) în ediţia de sâmbătă, pe baza unor documente furnizate de Edward Snowden. „Aceste dezvăluiri furnizează noi probe ...
CIA, puternica Agenţie americană de Informaţii, a solicitat un buget de 14,7 miliarde de dolari în 2013, iar efectivele sale depăşesc 21.000 de persoane, a dezvăluit „The Washington Post” (WP) joi, pe baza unui document furnizat de Edward Snowden. Pentru prima dată, bugetul detaliat al celor 16 ...
O anchetă preliminară a fost deschisă de Parchetul din Paris în urma plângerii depuse de două asociaţii pentru apărarea drepturilor omului împotriva programului american PRISM de spionare a comunicaţiilor electronice la nivel mondial, a anunţat o sursă apropiată dosarului. Această anchetă a fost ...
Edward Snowden, care a obţinut azil temporar în Rusia, a stat mai multe zile la consulatul rus din Hong Kong, după care a plecat la Moscova, cu speranţa că va putea ajunge într-o ţară din America Latină via Cuba, scrie cotidianul rus „Kommersant”. Fostul consultant al serviciilor americane de ...
Agenţia Naţională de Securitate a SUA, NSA, strângea în mod regulat informaţii în reprezentanţele UE la New York şi Washington şi a reuşit să obţină acces la conferinţele video interne al ONU, considerând sediul de la Viena al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, AIEA, drept una dintre ...