Primul ministrul al României, Emil Boc, a declarat, ieri, că Guvernul va evalua efectele impozitului minim asupra economiei şi va stabili dacă scopul pentru care s-a decis introducerea acestei taxe a fost atins. El a precizat însă că analiza va fi efectuată la finele acestui an. „Impozitul este în vigoare şi vom face analiza modalităţii în care s-a regăsit în activitatea economică şi dacă scopul pe care şi l-a propus l-a atins, dar după toamnă”, a spus premierul. Şeful Executivului a amintit că introducerea acestui impozit a fost prevăzută de Guvern ca o măsură împotriva evaziunii fiscale, dar şi ca o alternativă la creşterea altor taxe şi impozite. „În condiţiile contracţiei economice, nu aveam alte alternative, trebuia să creştem ori TVA, ori cota unică. Am ales din acest punct de vedere răul cel mai mic”, a afirmat premierul. Boc a asigurat că nu se intenţionează, în prezent, introducerea altor taxe sau majorarea cotei unice de impozitare sau a TVA, singurele măsuri fiscale aflate în pregătire fiind cele de susţinere a mediului de afaceri. Amintim că, de la 1 mai, a fost introdus un impozit minim anual, stabilit în funcţie de veniturile firmei. Impozitul este cuprins între 2.200 lei (aprox. 500 euro), dacă firmele au venituri totale de pînă la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 milioane lei. Firmele care înregistrează profit vor plăti în continuare un impozit de 16%, dar nu mai puţin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează.