Premierul Călin Popescu Tăriceanu le-a cerut, ieri, parlamentarilor, în cadrul şedinţei extraordinare a Camerei Deputaţilor, să renunţe la “conflictele artificiale” şi să se implice în proiectul de reconstrucţie a zonelor calamitate, anunţînd că Guvernul va renunţa la “politica paşilor mărunţi” şi va majora la 6% din PIB fondurile alocate pentru infrastructură. El a prezentat un raport din care rezultă că ploile torenţiale au afectat 5.859 de locuinţe, dintre care 1.545 trebuie reconstruite, 71 de şcoli şi 8 biserici, precum şi peste 1.200 kilometri de drumuri naţionale, judeţene şi comunale. Deputatul PSD Anghel Stanciu a arătat însă că sumele necesare diminuării efectelor inundaţiilor nu pot fi alocate de actualul Guvern, minoritar, ci implică o hotărîre a Parlamentului, cu proxima ocazie. El a arătat că este necesară aplicarea şi reactualizarea strategiei naţionale şi a planului naţional de prevenire şi combatere a inundaţiilor şi, totodată, trebuie întocmite hărţile de risc în cazul unor eventuale inundaţii. Deputatul PD-L de Suceava Dumitru Pardău a cerut Executivului să aloce resurse tuturor judeţelor afectate de inundaţii, indiferent de partidele din care provin aleşii locali şi judeţeni. La rîndul lui, deputatul PRM Mircea Costache a afirmat că în cazul inundaţiilor s-a acţionat cu superficialitate şi pompieristic, de pe o zi pe alta, şi că nu există o strategie pentru prevenirea inundaţiilor. Deputatul PC Ioan Ţundrea a declarat, în plenul Camerei, că raportul Guvernului privind inundaţiile nu este suficient, menţionînd că efectele inundaţiilor din acest an sînt rezultatul “inconştienţei criminale” a Executivului: “În condiţiile în care resusurele finaciare şi materiale există, dar şi ingineri şi constructori care pot veni cu soluţii, pentru remedierea problemelor în aceste zone vulnerabile, faptul că aceste fenomene se produc din nou cu moartea unor oameni nu este decît rezultatul unei inconştienţe criminale a Guvernului. Nu se mai poate vorbi în cazul acestui Guvern de incompetenţă, ci de aroganţă şi ignoranţă. Deja nu mai este vorba de luptă politică sau de opţiuni ideologice, ci de necesitatea ca statul să lucreze în beneficiul oamenilor”. El a ţinut să îi transmită lui Tăriceanu că raportul prezentat de el în faţa plenului nu este suficient, în condiţiile în care nu se elimină cauzele inundaţiilor. Ţundrea a adresat o serie de întrebări Guvernului, în numele formaţiunii pe care o reprezintă: “Care este finalitatea programului Phare 2000 în valoare de 2 milioane de euro, prin care fostul ministru al Mediului Sulfina Barbu se angaja că va reduce riscurile efectelor dezastruoase ale inundaţiilor? Care sînt costurile pe care românii le plătesc pentru deplasările mediatice zilnice cu elicopterul ale Preşedinţiei şi Guvernului în zonele calamitate? Noi, conservatorii, sîntem împlicaţi anual în ajutarea familiior sinistrate prin mijloace proprii şi vă întrebăm care este suprafaţa de păduri defrişată în ultimii 18 ani în România?”. Premierul şi miniştrii au ieşit din sala Parlamentului imediat după ce dezbaterile pe tema raportului guvernamental privind inundaţiile s-au terminat. Întrebat de presă de ce pleacă înainte de votul în cazul lui Adrian Năstase şi Miron Mitrea, Tăriceanu a răspuns :”Am şedinţă de Guvern, poate aţi uitat lucrul acesta”.