E NEVOIE DE O ORDINE Curtea Constituţională a României (CCR) arată, în motivarea deciziei prin care a declarat neconstituţională Legea câinilor fără stăpân, că anumite reglementări nu îndeplinesc cerinţele de previzibilitate impuse de Constituţie, deoarece stabileşte mai multe măsuri posibile de gestionare a câinilor, fără a stabili o ordine. “Curtea observă că legiuitorul trebuie să stabilească o ordine de prioritate cu privire la aceste soluţii, iar soluţia eutanasierii câinilor fără stăpân să fie aplicată doar în ultimă instanţă, respectiv numai atunci când toate celelalte soluţii au fost aplicate corespunzător de către autorităţile locale, dar nu şi-au atins scopul de a limita sau de a eradica acest fenomen”, subliniază judecătorii Curţii. Mai mult, magistraţii au reţinut că adoptarea măsurilor concrete care să ţină sub control fenomenul câinilor fără stăpân ţine de marja de apreciere a statului, astfel încât legiuitorul este cel chemat să stabilească condiţiile normative concrete în care fenomenul câinilor fără stăpân trebuie gestionat: \"În acest sens legiuitorul este obligat, ca şi cerinţă constituţională, să implice şi să responsabilizeze autorităţile publice locale, inclusiv prin sancţiuni de natură contravenţională sau penală, pentru a se evita recurgerea la măsura eutanasierii\".
RESPONSABILIZAREA SOCIETĂŢII CIVILE Totodată, Curtea evocă, în motivarea, o hotărâre a CEDO din iulie 2011, în cauza Georgel şi Georgeta Stoicescu împotriva României, în care s-a stabilit că gestionarea problematicii câinilor fără stăpân nu ţine numai de autorităţile publice centrale sau locale, ci şi de societatea civilă, ceea ce în sistemul normativ intern echivalează cu obligarea asociaţiilor ce au ca obiect de activitate protecţia animalelor să contribuie în mod efectiv, inclusiv material, şi nu numai declarativ, la aplicarea soluţiilor prin care se urmăreşte gestionarea acestui fenomen, pentru a evita, astfel, măsura eutanasierii câinilor fără stăpân. Pe de altă parte, CCR consideră că este necesară eutanasierea câinilor agresivi şi periculoşi fără stăpân, întrucât aceştia se află într-o situaţie de fapt diferită faţă de celelalte rase de câini, însă respinge susţinerea autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia termenul de trei zile lucrătoare în care câinii agresivi şi periculoşi fără stăpân se eutanasiază ar fi prea scurt.