Cu ocazia sărbătorii Paştelui, primarul Eforiei, Ovidiu Brăiloiu, va distribui în oraş 2.000 de pachete cu alimente de bază pentru masa de Paşte. Pachetele conţin cozonac, vopsea de ouă, făină, zahăr, dulciuri, compot de ananas şi vor fi împărţite mai multor categorii de persoane. „Pachetele sînt destinate persoanelor fără venituri, cazurilor sociale, pensionarilor, dar şi altor categorii de persoane defavorizate din Eforie Nord şi Eforie Sud. În acest an, procentul persoanelor care primesc pachete cu alimente este mult mai mare, ca urmare a faptului că plafonul de acordare a pachetelor a fost mărit de la 300, la 560 lei”, a declarat Brăiloiu. Programul de protecţie socială a fost demarat de administraţia locală din Eforie în urmă cu trei ani şi are rolul de a face viaţa mai bună persoanelor care se confruntă cu greutăţi.