EFORIE - „Casa Verde” pentru îmbunătăţirea sistemului energetic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

EFORIE - „Casa Verde” pentru îmbunătăţirea sistemului energetic

Administrație 06 Octombrie 2009 / 00:00 705 accesări

În ultima şedinţă de Consiliu Local (CL), aleşii locali din Eforie au aprobat, printr-o hotărîre, un acord privind participarea la „Casa Verde” - Programul de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului, derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) prin Ministerul Mediului. La Eforie, acordul aprobat în CL destinat unităţilor publice vizează completarea sistemului clasic de încălzire deja existent cu un sistem care utilizează energia solară. Din spusele purtătorului de cuvînt al Primăriei Eforie, Cecilia Creţu, va fi utilizat un sistem pe combustibili fosili ce va completa sistemul clasic existent în medie cu 70% din capacitate, proporţia variind în funcţie de perioada anului. „Dat fiind faptul că la noi nu prea bate vîntul, nu puteam utiliza energia eoliană şi am recurs la energia solară. Cîteva luni pe an, soarele străluceşte puternic, aproape zilnic”, a declarat purtătorul de cuvînt al Primăriei. Panourile solare vor fi montate la cele 132 de locuinţe sociale recent ridicate din Eforie Sud şi la cele patru blocuri realizate prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) în Eforie Nord. Cecilia Creţu spune că valoarea totală a proiectului este de un milion de lei, însă la implementarea investiţiei va contribui şi administraţia locală cu 20% din suma totală, la care se adaugă şi cheltuielile neeligibile. Reprezentanţii Primăriei Eforie au depus, la finele săptămînii trecute, proiectul montării panourilor solare la Ministerul Mediului şi aşteaptă ca, în următoarea perioadă, să primească un răspuns pentru că termenul de finanţare dar şi de realizare a lucrărilor aferente este pînă la finele anului curent. Primăria Eforie este a doua administraţie locală, după Constanţa, care accesează fonduri prin AFM.

Programul \"Casa verde\" se aplică prin implementarea sistemelor neconvenţionale de energie regenerabilă: panouri solare, pompe de caldură, turbine eoliene etc. Reprezentanţii AFM estimează că, prin acest program, investiţia se amortizează într-un an sau un an şi jumătate. Scopul principal al programului este să înlocuiască arderea combustibililor fosili cu sisteme alternative de energie pentru a reduce cat mai mult cantitatea de dioxid de carbon emis în atmosferă. Termenul pentru administraţiile locale care mai doresc să depună proiecte prin „Casa Verde”, în cea de-a două sesiune de depunere, este 9 octombrie, dată prelungită de două ori de Ministerul Mediului. Bugetul total pentru cele două etape ale programului este de 310 milioane lei, 150 milioane lei în prima etapă şi 160 milioane lei în cea de-a doua.



12