Săptămîna trecută, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a înştiinţat Primăria Eforie cu privire la aprobarea cererii de finanţare pentru Proiectul Creşterea interoperabilităţii sistemelor informatice depuse la începutul anului de administraţia locală. Potrivit adresei MCSI, aplicaţia Primăriei va primi cofinanţare din partea Fondului European de Dezvoltare Regională, finanţarea nerambursabilă fiind de 1.999.493 lei. După aprobarea proiectului, pasul imediat următor este notificarea reprezentantului legal al administraţiei locale, primarul oraşului, Ovidiu Brăiloiu, să se prezinte la Bucureşti pentru semnarea contractului de finanţare. Pentru implementarea propriu-zisă a aplicaţiei se va organiza o şedinta în care se vor dezbate toate detaliile precum şi paşii ce trebuie urmaţi. „Obiectivul proiectului este ca Sistemul Informatic Integrat al Primăriei Eforie să fie pe deplin aliniat atît cadrului strategic naţional, parte a Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013, cît şi obiectivelor strategice regionale, trebuind să deservească pe deplin viziunii enunţate în documentele de planificare strategice ale primăriilor”, a declarat Brăiloiu. Prin acest proiect se va realiza un Sistem TIC de Interoperabilitate (Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor - un instrument pentru modernizarea serviciilor publice) alcătuit din echipamente IT precum: server web, server portal, server raportare, server BD, server de management, unitate stocare, firewall, switch, scaner color, imprimantă, laser color, laptopuri, videoproiector, UPS, unitate de backup şi infochiosc-uri pentru cetăţenii din Eforie. Reprezentanţii Primăriei Eforie susţin că implementarea sistemului TIC de interoperabilitate va determina creşterea performanţelor economice ale administraţiei locale prin reducerea costurilor reglementării şi administrării. Mai mult, activităţile interne ale instituţiei care necesită procesarea unor volume mari de date vor fi eficientizate prin implementarea aplicaţiei TIC de interoperabilitate
Şapte noi servicii de comunicare şi interacţiune cu cetăţenii
Proiectul “Creşterea interoperabilităţii sistemelor informatice în cadrul Primăriei Oraşului Eforie” va contribui la reducerea timpului necesar comunicării dintre întreprinderi şi instituţiile publice prin utilizarea unor canale moderne de acces şi comunicare care vor contribui la reducerea birocraţiei şi descongestionarea fluxului informaţional din cadrul instituţiilor publice, reducerea cozilor şi a blocajelor la ghiseu; la oferirea unor informaţii utile şi actualizate cu privire la mediul de afaceri local, informaţii de interes turistic, anunţuri de interes general, acces la documente sau dispoziţii ale Consiliului Local Eforie, informaţii despre activitatea şi proiectele desfăşurate de Primăria Eforie care contribuie la buna desfăşurare a activităţilor întreprinderilor. În plus, proiectul sprijină creşterea competitivităţii economice la nivel local şi regional, prin atragerea de noi investiţii în Eforie, prin publicarea pe portalul Primăriei a informaţiilor cu privire la potenţialul turistic specific regiunii, proiecte de investiţii implementate în zonă cît şi informaţii despre activitatea şi proiectele desfăşurate de autoritatea locală. Investitia de care beneficiază Primăria Eforie promovează interacţiunea între sectorul public şi întreprinderi/cetateni prin introducerea a şapte noi servicii de comunicare şi interacţiune cu cetăţenii şi întreprinderile, care vor fi disponibile pe website-ul Primăriei. Aceste servicii au ca scop asigurarea unui acces facil la informaţiile publice. Ovidiu Brăiloiu e sigur că prin implementarea proiectului, Primăria Eforie va deveni un model de bună practică pentru restul autorităţilor locale din judeţul Constanţa şi din Regiunea de Dezvoltare Sud - Est în ceea ce priveşte interacţiunea dintre sectorul public şi cel privat prin utilizarea mijloacelor TIC.