EFORIE - Regulament pentru transportul public

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

EFORIE - Regulament pentru transportul public

Administrație 09 Aprilie 2009 / 00:00 686 accesări

În ultima şedinţă a Consiliului Local Eforie, aleşii locali au aprobat un proiect de hotărîre privind regulamentul de transport public local de călători din oraş. Regulamentul conţine toate regulile pe care trebuie să le respecte orice transportator: orar, tarife, etc. Primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, spune că legislaţia în vigoare prevedea întocmirea unui astfel de regulament de către fiecare administraţie locală în parte. \"Am avut în lucru o analiză referitoare la afluxul de turişti pe care estimăm că o să-i avem în decursul verii, dar şi la condiţiile pe care trebuie le îndeplinească toţi cei care sînt implicaţi în acest tip de activitate şi pe baza acesteia am elaborat regulamentul de transport public de călători”, a declarat edilull. Regulamentul este valabil din momentul adoptării lui, inclusiv pentru cei care se ocupă de transportul turiştilor în staţiuni în această vară. Urmează ca Primăria Eforie să organizeze o licitaţie pentru concesionarea traseului Eforie Nord - Eforie Sud.



12