Eforturi conjugate pentru formarea profesională a tinerilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Eforturi conjugate pentru formarea profesională a tinerilor

Politică 24 August 2006 / 00:00 1015 accesări

În perioada 22 - 23 august 2006 s-au desfăşurat la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa şedinţele de lucru ale “Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social şi Formării Profesionale”, avînd ca obiectiv definitivarea Planului Local de Acţiune pentru învăţămîntul profesional şi tehnic pentru anul 2006 - 2007. S-a avut în vedere Planul Regional de Acţiune pentru regiunea de Sud - Est, precum şi proiectele vizate de Consiliul Judeţean Constanţa pentru anul şcolar care urmează. A fost o întrunire tehnică ce a analizat şi planurile de dezvoltare locale, analizele perspectivelor nevoilor de calificare, gradului de ocupare de pe piaţa muncii pentru 2007. De asemenea, s-a avut în vedere şi nevoia de absolvenţi calificaţi analizîndu-se în perspectivă pînă în anul 2013. „Este deosebit de important pentru învăţămîntul preuniversitar constănţean raportul dintre cerere şi ofertă în ceea ce priveşte formarea profesională a tinerilor absolvenţi. Ne dorim ca şcoala românească să formeze pentru viitor, pentru societatea actuală, pentru cerinţele sociale existente. Un tînăr absolvent care poate profesa, după terminarea şcolii, în domeniul în care a fost format, este, în egală măsură, un cîştig pentru educaţie, dar şi pentru societate”, a declarat inspectorul general al ISJ, prof. Narciz Amza. Ea a mai spus că încă mai sînt multe de făcut în domeniul formării profesionale, mai ales că realităţile sociale şi economice se schimbă vertiginos de la o zi la alta. “Este vorba despre un efort colectiv în care să fie implicate toate autorităţile, societatea civilă şi instituţiile statului, pentru a atinge standardele impuse de societatea pe care dorim să o clădim, o societate europeană în care culturii şi civilizaţiei să i se acorde interesul pe care îl merită”, a mai spus Narciz Amza.



12