Egalitate în duelul CSV 2004 Tomis - Ştiinţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Volei (f) / DA1, semifinale, meciurile 1 şi 2: CSV 2004 TOMIS CONSTANŢA - ŞTIINŢA BACĂU 1:3 şi 3:2

Egalitate în duelul CSV 2004 Tomis - Ştiinţa

Sport 25 Martie 2013 / 00:00 778 accesări

Confruntarea dintre CSV 2004 Tomis Constanţa şi Ştiinţa Bacău, din semifinalele Diviziei A1 la volei feminin rămâne deschisă oricărui rezultat. Campioana a cedat, sâmbătă, pe teren propriu, în prima partidă, cu 1:3 (25:23, 19:25, 17:25, 20:25) şi a restabilit egalitatea aseară, câştigând cu 3:2 (15:25, 26:24, 21:25, 25:20, 15:10) al doilea joc. Ştiinţa va fi gazdă în următoarele două meciuri, programate joi şi vineri, la Bacău. Se joacă în sistemul “cel mai bun din cinci partide”.

CSV 2004 Tomis a început bine meciul de sâmbătă şi părea să se impună fără probleme, aşa cum a făcut-o mereu în ultimele trei campionate în disputele cu Bacăul. Formaţia oaspete a început să forţeze serviciul, iar blocajul i-a funcţionat perfect, 16-2 fiind raportul punctelor obţinute cu blocajul (Staelens 5, Sosa 4)! Meciul a basculat în favoarea echipei băcăuane, care a profitat de “banca scurtă” a gazdelor şi de lipsa de motivare a jucătoarelor constănţene. Ştiinţa nu a micşorat ritmul nici în setul 4, în care antrenorul Florin Grapă a... greşit aşezarea la serviciu pe bileţelul cerut de arbitri, astfel încât Kamenova a jucat în diagonală cu Sosa, iar Rogojinaru cu Sobo! Bacăul s-a adaptat din mers la noua aşezare, iar Tomis nu a putut profita.

Duminică seară, după un prim set adjudecat la pas de Ştiinţa, gazdele au revenit spectaculos în finalul setului secund, când au punctat de şase ori consecutiv, de la 20:24, pentru a se impune cu 26:24. Istoria s-a repetat, din păcate în favoarea oaspetelor, în setul al treilea. CSV 2004 Tomis a condus cu 21:20, însă Ştiinţa a realizat cinci puncte la rând şi a câştigat setul. Al patrulea set a fost controlat de voleibalistele antrenate de Darko Zakoc şi Constantin Alexe, iar decisivul a fost unul cu o evoluţie extrem de interesantă a scorului: 5:0, 5:6, 12:6 şi 15:10 pentru CSV 2004 Tomis, iar scorul la general a devenit egal.

Au evoluat - CSV 2004 Tomis (antrenori Darko Zakoc şi Constantin Alexe): Neaga-Calotă - Cazacu, Butnaru, Holness, Majstorovic, Sevarika şi Vujovic - libero (au mai jucat: Gavrilescu şi Lamb); Ştiinţa Bacău (antrenori Florin Grapă şi Aurel Cazacu): Staelens - Herlea, Sosa, Sobo, Kamenova, Rogojinaru şi Gaido - libero (au mai jucat: Bălţatu, Miclea-Grigoruţă, Iosef şi Breban).

„Fiecare meci cu Bacăul este foarte greu, ştiam bine asta. Am sperat să câştigăm ambele meciuri, pentru că am avut avantajul terenului propriu, însă ele au jucat foarte bine. Încă mai avem şanse să ne îndeplinim obiectivul, dar în situaţia actuală este foarte greu. Cum ne antrenăm, aşa şi jucăm, iar la antrenamente suntem doar nouă jucătoare, aşa că este greu să jucăm la adevărata valoare a echipei”, a spus Diana Neaga-Calotă, coordonatoarea Tomisului. „Dorim să ne calificăm în finală şi atât. Nu contează din câte victorii”, a declarat Florin Grapă.

Rezultate din cealaltă semifinală a turneului locurilor 1-4: Dinamo Bucureşti - CSM Bucureşti 3:2 (28:30, 25:21, 21:25, 26:24, 15:13) şi 3:0 (25:15, 25:13, 25:17), scor general 2-0. Rezultate din semifinalele turneului locurilor 5-8 (se joacă în sistemul ”cel mai bun din trei partide”): CSU Medicina Tg. Mureş - Unic Piatra Neamţ 3:0 (25:17, 25:22, 25:20) şi 3:1 (25:19, 22:25, 25:13, 25:23), scor general 2-0; CS Volei Alba-Blaj - CSM Lugoj 3:0 (25:18, 25:16, 25:17).



12