Este oficial! Proiectul de lege care prevede că femeile născute după 1970 se vor pensiona la 65 de ani începând din 2035, când va fi egalizată vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi minim de 15 ani, a fost avizat, ieri, de Guvern. Proiectul, propus de Ministerul Muncii, modifică astfel Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. "Proiectul de lege aprobat de Guvern reglementează vârsta standard de pensionare la 65 de ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Această măsură urmează recomandarea de ţară transmisă de către Comisia Europeană. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de eşalonare. Egalizarea se va produce prin eşalonarea vârstelor standard pentru femei, în raport de data naşterii, în intervalul 2030-2035", se arată într-un comunicat al Guvernului. Astfel, conform proiectului, în perioada ianuarie 2011 - ianuarie 2015, vârsta de pensionare a femeilor va creşte de la 59 de ani la 60 de ani, iar cea a bărbaţilor, de la 64 la 65 de ani. După ianuarie 2015 va continua creşterea graduală a vârstei de pensionare doar pentru femei, de la 60 la 63 de ani până în anul 2030, fiind reglementată şi creşterea stagiului minim de cotizare la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Începând din ianuarie 2035, femeile se vor pensiona, ca şi bărbaţii, la 65 de ani, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi un stagiu minim de cotizare de 15 ani. Măsura se va aplica femeilor născute după decembrie 1970. În perioada ianuarie 2011 - ianuarie 2015, stagiul minim de cotizare va creşte de la 13 la 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. De asemenea, stagiul complet de cotizare va ajunge la 35 de ani pentru femei şi bărbaţi, urmând ca până în ianuarie 2015 stagiul complet de cotizare pentru femei să crească de la 28 la 30 de ani, iar pentru bărbaţi de la 33 la 35 de ani. După această perioadă va continua creşterea graduală numai pentru femei, de la 30 la 35 de ani până în 2030.
În acest context, premierul Victor Ponta a explicat, ieri, că pensionarea femeilor din România la vârsta de 65 de ani, începând cu anul 2035, reprezintă o obligaţie europeană de la care nu se poate deroga, el arătând că Guvernul a discutat un proiect de lege în acest sens. "Începând cu 2035, deci peste 22 de ani din acest moment, România este obligată, ca membră UE, să se alinieze la vârsta europeană minimă de 65 de ani", a spus Ponta.