Foarte multă lume, în România, a mărturisit că a avut un sentiment de \"deja vu\", privind scenele de stradă din timpul revoltei de la Cairo. Într-adevăr, nu de puţine ori m-am gândit şi eu la Revoluţia noastră de acum aproape 21 de ani! Ba, aş putea chiar spune că am început să duc dorul acelei răscoale populare, dacă înţelegeţi aluzia...

În clipa de faţă sunt de urmărit trei lucruri importante, ca să vorbim pe jumătate serios şi pe jumătate în spiritul ironiei amare anterioare. Mai întâi, să vedem dacă egiptenii vor avea acelaşi ghinion ca şi noi, în urmă cu două decenii, şi le va confisca cineva revoluţia. Dacă se va întâmpla aşa ceva, va fi limpede că revolta nu a fost spontană, deşi a avut aceste aparenţe, şi ne vom putea da seama mai uşor cine s-a aflat, de fapt, în spatele \"Frăţiilor musulmane\". Apoi, trebuie urmărit ce efect de domino va avea mişcarea din Egipt, dovadă că au şi apărut tulburări în Algeria, ceea ce ar însemna că se pune în mişcare cea de a treia ţară arabă consecutiv. La acest capitol, toată lumea stă cu ochii pe Iran, căci o eventuală prăbuşire a dictaturii islamiste a preşedintelui Ahmadinejad ar bucura Occidentul şi al îndepărta pericolul folosirii armelor nucleare.

În fine, pentru că tot ştim deja pe propria noastră piele că revoluţiile se exportă, să fim atenţi dacă nu va exploda mămăliga a doua oară, deoarece proverbul \"pofta vine mâncând şi trece răbdând\" se poate adeveri în ambele cazuri! Poate că tocmai din acest motiv guvernul de la Bucureşti a fost dat în vileag de presă că vrea să achiziţioneze gloanţe de cauciuc, grenade cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă...

Democraţia, mon cher, e o chestie scumpă şi se ţine cu mare cheltuială, indiferent de criza economică! În schimb, dictaturile sunt mai ieftine, dar nu durează, din fericire, o veşnicie, după cum s-a văzut de atâtea ori...