Ei sunt doctorii care vor în Colegiul Medicilor Constanța!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Alte alegeri Ce aleg de data asta doctorii constănțeni?

Ei sunt doctorii care vor în Colegiul Medicilor Constanța!

Sănătate 01 Martie 2016 / 18:08 5860 accesări

În zilele de 6 și 7 martie vor avea loc noi alegeri la Colegiul Medicilor din România (CMR), inclusiv la cel din Constanța. Reamintim că alegerile sunt repetate, după ce, la cele organizate în 2015, „ilegalitate“ a fost cuvântul de ordine. Și acest lucru nu este spus de presă sau de unii doctori care au fost catalogați drept reclamagii de profesie, ci este evidențiat de lege, care, din păcate, nu pentru toți a însemnat sau înseamnă ceva. Cei care se vor la șefia organizației profesionale mult și bine au susținut și susțin în continuare - deși li s-a spus cât se poate de clar, cu legea în față, că nu au avut dreptate - că legea a lăsat loc de interpretare (!?). Pare incredibil, dar, da, ei sunt doctorii care au fost șefii medicilor și care vor în continuare să-i conducă. Cine îi va mai vota după ce au demonstrat cam cum interpretează ei prevederile legale?

DE CE SE REPETĂ Reamintim că, pentru prima dată în istoria CMR, la alegerile conducerilor organizațiilor profesionale teritoriale din 2015, medici din multe județe ale țării au sesizat încălcarea flagrantă a legislației, motiv pentru care, în 35 de județe ale țării, alegerile au și fost invalidate. Parcă pentru mulți, Legea Sănătății nr. 95/2006 a fost și este inexistentă, iar CMR s-a transformat într-un SRL sau SA. Fiecare a interpretat legea după bunul plac, astfel încât totul să se desfășoare în favoarea unora. Pur și simplu au ignorat articole importante din lege, în ideea de a fi realeși sau de a rămâne ani buni pe scaunele de conducători. Deși se știa foarte clar că cei cu două mandate succesive (8 ani) nu aveau voie să se înscrie la noile alegeri, au făcut-o. Și totul de parcă România nu ar avea Justiție. Așa cum spuneam, au mizat, în mod aberant, pe interpretarea legii din mai multe puncte de vedere (!?). În această situație s-a aflat și actualul șef al CMR, dr. Gabriela Dascăl, medic primar chirurgie și ortopedie pediatrică. Pur și simplu a refuzat să respecte legea și vrea în continuare să fie șeful tuturor medicilor din Constanța.

AM PREZENTAT Cotidianul nostru a arătat toate neregulile făcute la organizarea alegerilor trecute, prezentând nu opinii personale, ci documente, explicații ale avocaților, inclusiv atenționarea avocatului CMR, de-a lungul mai multor ediții. CMR Constanța este și el pe lista organizațiilor profesionale unde Legea Sănătății a fost ”călcată în picioare”.

LISTA FINALĂ Vă prezentăm lista finală privind candidaturile depuse pentru alegerea membrilor consiliului județean al CMR pentru mandatul 2016-2020: DR. BĂRBULESCU CIPRIAN - MARIUS - medic specialist A.T.I.; DR. BOLMA ELENA - medic primar medicină de familie; DR. BORGAZI ERDIN - medic primar ortopedie-traumatologie; DR. BOTEZ ŞTEFAN - medic primar medicină legală, medic specialist anatomie patologică; DR. BRAGA SILVIU VIOREL - medic primar medicină de familie; DR. BULBUC IONUŢ - medic specialist radiologie şi imagistică medicală; DR. CAMBREA SIMONA CLAUDIA - medic primar boli infecţioase; DR. CARABAN BOGDAN MARIAN - medic primar chirurgie plastică şi reparatorie; DR. CASAPU ANGELICA - medic primar medicină de familie; DR. CHIRILĂ SERGIU IOACHIM - medic specialist medicină de familie; DR. COJOCARU ALEXANDRA - medic specialist medicină de urgenţă; DR. COMŞA GHEORGHE IONEL - medic primar O.R.L.; DR. COSTEA DANIEL OVIDIU - medic primar chirurgie generală; DR. CRISTUREAN CONSTANTIN VIOREL - medic primar obstetrică-ginecologie; DR. CUCU MIHAELA - medic primar recuperare, medicină fizică şi balneologie; DR. DASCĂL GABRIELA GEORGETA - medic primar chirurgie şi ortopedie pediatrică; DR. DAVID RAMONA ELENA - medic specialist dermato-venerologie; DR. DEACU MARIANA - medic primar anatomie patologică; DR. DIŞEA MONICA - medic primar epidemiologie; DR. DRĂGHICI LĂCRĂMIOARA CARMEN - medic specialist medicină de familie; DR. DUMBRAVĂ DANIEL - medic primar A.T.I.; DR. ENACHE FLORIN DANIEL - medic specialist chirurgie pediatrică; DR. GEORGESCU MIOARA - medic primar chirurgie şi ortopedie pediatrică; DR. GHEORGHE EMMA - medic primar dermato-venerologie; DR. GRAMANSCHI VASILICA - medic primar A.T.I.; DR. IVANOSCHI ALEXANDRU - medic specialist chirurgie generală; DR. JINGA-LAZĂR DOINA GEORGETA - medic primar medicină de familie; DR. LUPAŞCU MIHAI VICTOR - medic specialist O.R.L.; DR. MATEI VASILICA ADRIANA - medic primar O.R.L.; DR. MERLUŞCĂ ADRIANA - medic primar medicină de familie; DR. MUFLIC ANDU-LUCIAN - medic specialist reumatologie; DR. NIŢU TEODOR-ŞTEFAN - medic specialist chirurgie generală; DR. POALELUNGI TUDOREL - medic primar dermato-venerologie; DR. POPA MARIUS FLORENTIN - medic primar medicină legală; DR. POPOVICI MIRELA LAURA - medic primar medicină de laborator; DR.RAICA DAN MUGUREL - medic primar obstetrică-ginecologie; DR. RĂCHITA EUGEN IOAN - medic primar chirurgie cardiovasculară; DR. RĂDULESCU ANCA MIHAELA - medic specialist cardiologie; DR. SAVIN SILVIA - medic primar chirurgie generală; DR. STROIA LIVIU IOAN - medic primar medicină de familie; DR. TATARICI CLAUDIA DIANA - medic primar medicină de familie; DR. TICA CONSTANTIN - medic primar chirurgie şi ortopedie pediatrică; DR. ŢURU DANIEL CĂTĂLIN RĂZVAN - medic primar oftalmologie; DR. VLAD DANIEL - medic primar O.M.F. Vă vom ține la curent!

Alegerile se vor desfășura în zilele menționate, între orele 8.00 și 20.00, la sediul CMR din bd. 1 Decembrie 1918 nr. 31, bl. L28, sc. D, ap. 62. ”În eventualitatea neprezentării la vot a unui număr legal suficient de medici, se va organiza, în aceleași condiții, turul II, în perioada 13-14 martie 2016”, se arată în informarea CMR, filiala Constanța, semnată de preşedinte dr. Mihalache Constantin și secretar dr. Hanzu-Pazara Loredana.

Citește și:

Încălcare flagrantă a Statutului Colegiului Medicilor!

Cum sunt salvate mandatele expirate ale conducerilor Colegiilor Medicilor?

Ilegalitățile de la alegerile Colegiului Medicilor, pe masa procurorilor!

„Fraudă naţională, ilegalităţi şi abuz în serviciu la Colegiul Medicilor”

EXCLUSIV! Telegraf a avut dreptate, alegerile la Colegiul Medicilor, invalidate

Exclusiv! Medici victorioşi la alegerile CMR, eliminaţi de pe liste! Legea e lege!

Alegerile medicilor de la Constanța vor fi contestate! Vezi ce se va cere!

Buletine fără serii şi doctori-detectivi? Aşa se votează la CMR Constanţa!

Cine plătește? Avocații demontează legalitatea alegerilor Colegiului Medicilor!

Cum împiedicau ”Telegraf” și ”Pro Democrația” desfășurarea alegerilor la Colegiul Medicilor?

Medicilor le este lehamite de propria organizație profesională?

Doctori care au încălcat legea, pe listele de vot la Colegiul Medicilor!



12