Fenomenul de încălzire anormală a apelor ecuatoriale ale Oceanului Pacific, în largul coastelor Americii de Sud, ce influenţează clima la nivel mondial, s-a format, din nou, anul acesta şi va dura pînă în 2007, a anunţat, vineri, Administraţia Naţională a Oceanelor şi Atmosferei din Statele Unite. În mod obişnuit rafalele de vînt ce bat din direcţie est-vest transportă apele calde către Indonezia şi Australia şi permit curenţilor reci să ajungă pe coastele americane. El Nino apare cînd rafalele de vînt slăbesc în intensitate sau îşi schimbă sensul, permiţînd curenţilor calzi să se îndrepte către America de Sud.

Fenomenul a fost remarcat pentru prima dată în secolul XIX, de pescarii de anşoa. Aceştia l-au numit El Nino, referindu-se la Iisus, deoarece apărea în preajma Crăciunului şi în mod normal dispărea în cursul anului. Cercetătorii nu au identificat cu precizie modul de formare a fenomenului, însă pot detecta apariţia sa şi îi pot urmări evoluţia. De obicei, El Nino produce secete grave şi incendii de pădure în Australia, America Centrală, Indonezia, Filipine şi India de Sud. Totodată, este asociat cu ploi torenţiale şi inundaţii în Bolivia, Ecuador şi statele din Golful Mexic. El Nino poate de asemenea diminua intensitatea uraganelor din Oceanul Atlantic. Cel mai intens fenomen de acest tip a fost înregistrat în 1997-1998, provocînd moartea a peste 2.000 de persoane şi pagube de circa 33 de miliarde de dolari.

El Nino apare la fiecare trei-şapte ani, cu grade variate de intensitate, însă poate fi resimţit în întreaga lume timp de peste un an. Perioada 1990 - 1994 este considerată cea mai lungă de pînă în prezent. La Nina este fenomenul opus ca manifestare şi se referă la răcirea apelor Pacificului de Est. În zonele unde El Nino determină apariţia inundaţiilor, La Nina aduce secete şi unde iernile sînt neobişnuit de blînde din cauza lui El Nino, devin foarte aspre. Cele două fenomene apar de circa 30 de ori într-un interval de o sută de ani.