Ministrul Educaţiei se preocupă de “gradul de alfabetizare digitală” în condiţiile în care decorul Învăţământului românesc este creionat de toalete în curte, şcoli care nu au primit aviz de funcţionare, elevi analfabeţi la propriu şi profesori suplinitori care au luat nota 1 la examen. Nu că respectiva iniţiativă (platforma eLearning – n.r.) nu ar fi lăudabilă, însă contextul lasă mult de dorit. Aşa cum i s-a atras atenţia ministrului în mai multe rânduri, ar fi trebuit ca, mai întâi, Educaţia să fie adusă pe linia de plutire şi, abia după aceea, eficientizată digital. Orice am crede noi însă despre acest subiect, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) lucrează împreună cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale pentru punerea la punct a programului de dezvoltare a platformei eLearning şi nimic nu le poate sta în cale. Ministrul Daniel Funeriu a declarat, vineri, la conferinţa internaţională \"eduVision 2020\", că realizarea platformei eLearning şi a bibliotecii virtuale sunt prevăzute în Legea Educaţiei Naţionale, în opinia sa platforma reprezentând un instrument destul de puternic, cu condiţia să fie bine gestionat şi \"corect gândit\". \"Şi acum avem o serie de platforme de învăţare, însă ele trebuie mult îmbunătăţite şi integrate, aşezate într-un concept integrator\", a spus ministrul, apreciind că în România este imperativă creşterea gradului de alfabetizare digitală şi de dezvoltare a competenţelor digitale. Funeriu a precizat că MECTS va continua informatizarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi formarea profesorilor.