GUDURELI GUVERNAMENTALE Se apropie alegerile, iar interesul guvernanţilor pentru românii din străinătate este din ce în ce mai intens. Recent, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a declarat că estimează că trei milioane de români au plecat din ţară în ultimii ani, iar votul prin corespondenţă i-ar ajuta să rămână „legaţi” de România şi de aceea, continuă să susţină proiectul de lege pe această temă în forma propusă de minister. „Recensământul ne va arăta probabil că 15% dintre români trăiesc deja afară. Aceste trei milioane de compatrioţi - aceasta este estimarea noastră - trebuie să rămână legaţi de naţiunea română şi votul prin corespondenţă e un drept pe care nimeni nu are de ce să li-l refuze”, a afirmat Teodor Baconschi, întrebat dacă votul prin corespondenţă se va aplica la alegerile din această toamnă. „Voi continua să militez pentru adoptarea acestei legi în forma pe care am redactat-o la Ministerul Afacerilor Externe”, a mai spus Teodor Baconschi.
VOT PRIN CORESPONDENŢĂ La sfârşitul lui decembrie 2010, MAE a lansat în dezbatere publică proiectul privind votul prin corespondenţă. Grupul de lucru care şi-a asumat redactarea acestui proiect, format din jurişti, a consultat legislaţiile din Italia, Austria, Marea Britanie şi Belgia. La sfârşitul lunii iunie 2011, MAE a depus proiectul legii votului prin corespondenţă la Guvern pentru aprobare. La dezbaterea bugetului MAE pe 2012, în cadrul comisiilor reunite de politică externă ale Senatului şi Camerei Deputaţilor din decembrie, Teodor Baconschi, declara că proiectul MAE urmează să intre în a doua lectură în Guvern. În ceea ce priveşte posibilitatea ca proiectul legii votului prin corespondenţă pregătit de MAE să fie comasat cu proiectul similar iniţiat de parlamentarii PDL, ministrul Teodor Baconschi afirma că s-a convenit în PDL să fie sprijinit un singur proiect, în care chestiunile legate de securitatea votului vor fi prioritare. În replică la preocuparea cu iz electoral emanată de cei din cercul Puterii faţă de diaspora, amintim scrisoarea cu puternice accente critice remisă de un prof. univ. dr. din Iaşi care a ajuns să lucreze în Scoţia ca distribuitor de mâncare indiană. Fără alte comentarii...