Electori anchetaţi de DNA la slujba de Sf. Maria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Para-securisme băsesciene

Electori anchetaţi de DNA la slujba de Sf. Maria

Eveniment 16 August 2012 / 00:00 1569 accesări

ÎNTOARCERE ÎN TIMP Cei care îşi mai aduc aminte de perioada comunistă simt că retrăiesc în aceste zile clipele de teroare dinainte de 1989. În România anului 2012, românii nu au voie să meargă la vot când vine vorba de demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Amintim că în toată ţara se desfăşoară, mai nou, o multitudine de anchete, în satele româneşti, printre cei care au votat la referendum. Contrar oricăror uzanţe, cei cercetaţi sunt puşi să jure cu mâna pe Biblie în faţa procurorilor (procedură obligatorie doar în instanţa de judecată). Ieri, când toţi românii îşi sărbătoreau Mariile sau Marianii, fiind zi liberă consfinţită prin lege, singurii bugetari care au ales să muncească au fost procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Acum, când preşedintele suspendat Traian Băsescu are atât de multă nevoie de „slugoii” săi de la DNA, procurorii s-au deplasat în comuna Suraia, judeţul Vrancea, şi au descins la slujba de Sfânta Maria cu scopul de a ancheta oameni în cazul referendumului, în baza „unor sesizări de vot multiplu”. Dacă procurorii DNA au menirea de a cerceta cazurile de corupţie care implică scurgerea de bani publici sau afectarea patrimoniului public, nu se înţelege ce căutau ei într-o anchetă electorală privind votul. Şi de când cercetează DNA fapte legate de vot, care nu constituie infracţiuni? Au ales să bage oameni în sperieţi la biserică, în mijlocul slujbei religioase, mai ales de Sf. Maria, în condiţiile în care ştim cu toţii că la astfel de evenimente la biserică se adună tot satul. „Procurorii de la DNA au venit însoţiţi de nouă poliţişti. Eu eram la hramul bisericii Sfânta Maria. Am fost chemaţi să le arătăm unde stau cetăţenii, să le ia declaraţii. Considerăm că este un abuz pentru că am primit telefoane de la oameni speriaţi, care au spus că nu mai merg la vot pentru că au fost intimidaţi”, a declarat primarul localităţii Suraia, Vasile Grosu.

REACŢII Atitudinea procurorilor nu face decât să confirme afirmaţiile unor lideri politici dar şi ale unor jurnalişti, care în nenumărate rânduri au spus că procurorii sunt controlaţi de Băsescu şi că cele mai multe dosare penale deschise politicienilor potrivnici preşedintelui au fost deschise la comanda lui Băsescu. Cât priveşte acţiunea de ieri a procurorilor DNA, care nu aveau ce căuta în comuna Suraia, fostul preşedinte al României Ion Iliescu a declarat că Parchetul General riscă să se transforme într-un instrument de reprimare a libertăţilor, fiind pus în slujba unor interese „înguste”, în slujba unui „om cu tendinţe autoritare, care a pierdut sprijinul şi încrederea cetăţenilor”. „De unde au răsărit asemenea specimene, venite parcă din grote primitive? Dar, mai ales, cine i-a trimis într-o asemenea misiune, de esenţă fascistă?”, a declarat Iliescu. Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat că Parchetul a declanşat o operaţiune fără precedent, cu deosebire în mediul rural, ca pe vremea colectivizării, pentru a demasca fraudele electorale, adăugând că în 2009 nimeni nu a anchetat fraudele lui Baconschi de la Paris. Tot ieri, premierul Victor Ponta i-a cerut lui Traian Băsescu să oprească prigoana procurorilor împotriva românilor. „Asemenea abuzuri nu s-au mai întâmplat de pe vremea comuniştilor şi cred că Băsescu, şi o să fac un apel la domnia sa, trebuie să oprească prigoana asta şi teroarea împotriva oamenilor care au votat\", a declarat Ponta. La rândul său, preşedintele interimar Crin Antonescu a avut, aseară, o intervenţie tranşantă pe tema anchetelor procurăreşti. El a cerut procurorului general Codruţa Kovesi să ofere explicaţii publice în legătură cu scopul cercetărilor, declarându-se îngrijorat de semnalele primite din teritoriu privind anchetele în masă şi comportamentele la limita legii ale unora dintre procurori. El a cerut şi conducerii CSM să se întrunească pentru a lămuri toate aspectele legate de cele ce se întâmplă în prezent în ţară.



12