Situaţia locatarilor scării A din blocul F1, de pe str. Ştrefan cel Mare, nr. 128, a rămas stabilă. Adică, a rămas aceeaşi. Cele 20 de familii îşi privesc, în continuare televizoarele mute, frigiderele ce pot fi folosite pe post de dulapuri sau cuptoarele din care a rămas doar denumirea „cu microunde”. Reamintim că aparatele electrice şi electrocasnice din scara de bloc au fost “prăjite”, marţi, în urma unei supratensiuni pe instalaţia electrică. „Joi dimineaţă, am depus o sesizare la sediul Enel Electrica Dobrogea (EED), am insistat să primim număr de înregistrare şi am plecat. Am depus aceeaşi sesizare şi la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului. Poate ei să facă ceva. Trebuie să mai dăm telefoane ca să aflăm cînd va veni echipa de specialişti să evalueze situaţia. Ne trebuie un răspuns oficial, un proces-verbal, o constatare, ceva... Pînă atunci însă, noi nu avem în ce să ne păstrăm mîncarea”, a declarat Larisa Scutaru, unul dintre cei mai păgubiţi locatari.
Ca răspuns la materialele apărute în ziarul nostru, Biroul de presă al companiei Electrica a făcut publică poziţia acesteia: „Delimitarea instalaţiilor între ENEL şi consumatori este la racord coloană utilizatori în cutia de distribuţie principală a scării. În cazul de faţă, deteriorarea a fost la una dintre instalaţiile care aparţin blocului, şi nu companiei ENEL. Serviciul tehnic al ENEL a răspuns într-o manieră operativă cererii locatarilor blocului F1, trimiţînd o echipă de intervenţie la locaţie, în 30 de minute de la înregistrarea reclamaţiei. Echipa a constatat că întreruperea alimentării se datora unui conductor ars în cofret palier, etaj 1, care aparţine blocului. Acesta a condus la apariţia unor supratensiuni şi, respectiv, arderea receptoarelor. Echipa a remediat pe loc conexiunile conductorului pentru alimentarea provizorie a consumatorilor”. Sfatul pe care EED îl dă locatarilor scării A din blocul F1 este să solicite la EED investigarea incidentului tehnic: „Se formează o comisie care investighează cauzele arderii receptorilor şi stabileşte dacă furnizorul este responsabil pentru deteriorare. În acest caz, furnizorul va acorda despăgubirile aferente. În ce priveşte remedierea defecţiunilor în instalaţia de utilizare a casei scării aferente asociaţiei de locatari, aceasta este responsabilitatea locatarilor, fiind necesar ca aceştia să apeleze o societate autorizată în acest sens. Pînă în prezent, nu am primit o solicitare de investigare din partea asociaţiei locatarilor, iar acesta este pasul necesar pentru demararea investigaţiei tehnice”, se arată în răspunsul EED. „Pînă în prezent” înseamnă, pentru ENEL, ziua de joi, orele 15.55, momentul în care aceste informaţii au fost transmise redacţiei. Ori, sesizarea locatarilor a fost depusă joi de dimineaţă, la prima oră! „Serviciul tehnic al ENEL”, care, la telefonul dat de unul dintre vecini la dispeceratul ENEL, a răspuns „într-o manieră operativă” a fost atît de rapid încît a dispărut înainte de a le da oamenilor vreo explicaţie. Cît despre procesul-verbal de constatare, care trebuie completat şi semnat, nici nu s-a pus problema. „La o adică, noi nici nu putem dovedi că ei au fost aici. Că şi reparaţia pe care au făcut-o… a trebuit să le aduc eu şuruburi de la mine din casă, nici trusă nu aveau, nici nimic”, povesteşte Constantin Iacoboaie, adăugînd că el nu a văzut niciodată asemenea echipă de „specialişti”.