România ocupă poziția 45 în clasamentul „Doing Business 2018“, elaborat de Banca Mondială (BM), cu un scor de 72,87 puncte, după Republica Moldova. Deși scorul general obținut de România în acest an este cu 0,17 puncte mai mare decât cel înregistrat anul trecut ...
TOT ÎNAINTE Liberalizarea piețelor de energie electrică și gaze naturale reprezintă un pas important în procesul de convergență a României la zona euro, pentru că ferește consumatorii de șocuri, a spus luni vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei ...
Uraganul Irma a fost avansat din nou la categoria 4 în timp ce se apropie de statul american Florida Keys, a anunțat duminică Centrul Național pentru Uragane (NHC) din SUA, informează AFP. Uraganul se află la circa 115 km sud-sud-est de arhipelagul Florida Keys, cu o viteză a vântului de 210 km/h ...
Cea de a șasea întâlnire a Grupului de lucru pe energie bulgaro-român a fost ocazia unei întrevederi între ministrul român al Energiei, Toma Petcu, și omologul său bulgar, Temenuzhka Petkova. În urma unor discuții relevante avute la Sofia, ministrul român al Energiei ...
La Paris, cercetătorii au pus la punct o metodă revoluționară: folosirea algelor în coloane de apă pentru a îmbunătăți calitatea aerului. Parisul se luptă cu poluarea de multă vreme. Numai anul trecut peste 50% dintre locuitorii Capitalei au fost supra-expuși aerului poluat. De la circulația ...
Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat vineri, la Bistrița, că exporturile României de energie electrică au crescut în acest an cu aproximativ 60% față de anul trecut. "Dacă ne-am uita pe primele șapte luni - se închide și a opta, România este exportator net de energie ...
DA SAU BA? Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) nu ia în considerare deocamdată propunerea de plafonare a tarifelor venită din partea Electrica, întrucât nu există elemente din care să reiasă că piața nu este funcțională, a declarat președintele instituției ...
Hackeri aliaţi cu guvernul rus au creat o armă cibernetică ce are potenţialul de a fi cea mai distructivă armă de acest tip care a fost inventată vreodată, potrivit descopera.ro. Poate fi folosită împotriva sistemelor de electricitate într-un mod care nu s-a mai întâlnit. Este ...
Consiliul Concurenței încearcă să facă ordine în sectorul profesiilor liberale, dar se lovește - culmea! - de un zid legislativ. Potrivit șefului CC, Bogdan Chirițoiu, mulți jucători reușesc să influențeze regulile și să le croiască în interesul lor (dar în dauna economiei) ...
Românii au unele dintre cele mai reduse facturi la electricitate din statele membre ale Uniunii Europene (UE), dar printre cele mai scumpe în raport cu puterea de cumpărare a populației, se arată într-un raport publicat luni de Eurostat. Începând din a doua jumătate a anului 2015 ...
Mai multe regiuni din Noua Zeelandă sunt afectate de ploi abundente și rafale de vânt puternice din cauza ciclonului Cook, considerat cea mai gravă furtună din ultimele decenii, care în prezent se află deasupra Insulei de Nord, relatează BBC. Pe peninsula Coromandel și în Bay of Plenty a fost ...
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Energiei, Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii 220/2008 care îmbunătățește legislația în domeniul producerii energiei din surse regenerabile. „Conform normelor și angajamentelor europene asumate de România, țara ...
În fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se evenimentului Earth Hour, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în ...
Cantitatea de energie pe care gospodăriile românilor ar putea să o economisească în timpul Orei Pământului, dacă ar stinge luminile, ar fi suficientă pentru a asigura consumul de electricitate al unui spital regional timp de un an, potrivit estimărilor transmise vineri de E.On ...
Premierul Li Keqiang a promis duminică să redea chinezilor un "cer albastru", în timp ce țara este din ce în ce mai regulat asfixiată de un nor de poluare toxică, transmite AFP. În discursul solemn rostit la deschiderea sesiunii anuale a Parlamentului, Li s-a arătat hotărât să ...
Furtuna care s-a abătut de vineri asupra Californiei s-a soldat cu moartea a cel puțin patru persoane și a provocat inundații, alunecări de teren și a determinat evacuarea a sute de persoane, relatează AFP. Un bărbat de 55 de ani a murit electrocutat, vineri, în urma căderii unui stâlp de ...