Elena din Pleşcoi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Elena din Pleşcoi

Politică 06 August 2009 / 00:00 597 accesări

Pînă la urmă, ce mi-e Troia, ce mi-e Pleşcoi?!... În toate epocile şi în toate bătăliile politice a existat cîte o Elenă, simbolic vorbind, care a băgat zîzanie între bărbaţi şi a produs crize de orice fel. Din acest punct de vedere, Elena Udrea nu face excepţie de la regula istorică a jocului.

De vreo trei zile, aproape toată presa scrisă şi majoritatea televiziunilor toacă acest caz pînă la refuz. Parcă am început să mă satur… S-a ajuns la o asemenea supralicitaţie pe acest subiect, încît nici n-am băgat de seamă, de pildă, că Traian Băsescu s-a îndrăgostit de o cîrciumă bucureşteană, pe care a frecventat-o trei zile la rînd, determinîndu-l pe Victor Ciutacu să exclame, în cunoscutul său stil miştocăresc, „Ce am ales, noi, românii, un şef de sală sau un şef de stat?” Replica m-a amuzat copios, dar mă gîndesc că preşedintele o fi descoperit că în acel local se servesc cîrnaţi de Pleşcoi, motiv pentru care Băsescu a încercat să transmită un semnal de solidaritate cu ministrul Turismului, tocmai cînd începeau lucrările comisiei parlamentare de anchetă în cazul Udrea.

Lăsînd gluma la o parte, deşi îmi vine foarte greu să fac acest lucru, deoarece n-am putut-o lua niciodată în serios pe Elena Udrea, constat că noua comisie, spre deosebire de cazul Ridzi, are o altă strategie şi a început prin convocarea unor ziarişti, pentru că mult hulita presă rămîne principala sursă de informaţii în ancheta actuală. Totuşi, Ludovic Orban şi Adriana Săftoiu nu trebuie să-şi facă iluzii că lucrurile vor merge la fel de uşor ca în cazul Monicăi Iacob-Ridzi, deoarece Elena Udrea este mult mai vicleană şi are replici ironice mult mai tăioase. Cea mai bună dovadă în acest sens este recenta apariţie a blondei de la PD-L într-o emisiune televizată în care, aşa cum au menţionat toate ziarele, de altfel, madam ministru l-a pus în încurcătură pe moderator, atunci cînd a venit vorba, printre altele, de chestiunea diurnelor ziariştilor ce îi însoţesc pe politicieni în străinătate, dovedind cu documente că însuşi realizatorul din faţa ei beneficiase, cu cîţiva ani în urmă, de acelaşi tip de favoruri. A fost o lovitură de maestră pe care am privit-o şi eu în direct!

Aşadar, Elena Udrea pare pregătită cu un dosar beton, în care toate răspunsurile aşteaptă „în plic”, ceea ce mă face să presupun că liberalii din comisie se vor confrunta cu un personaj „greu de ucis”, vorba filmului, din punct de vedere politic. În schimb, toată lumea este conştientă de miza uriaşă a acestui joc. Dacă ancheta va reuşi, totuşi, să o prindă pe madam ministru, cu cioara vopsită, asta va însemna, cu siguranţă, lovitura de graţie dată lui Traian Băsescu! Privind lucrurile din această perspectivă, Elena Udrea este ultimul pion strategic de pe tabla de şah a eventualului candidat Băsescu. Ar fi culmea ca preşedintelui să-i cadă greu „la stomac” tocmai cîrnaţii de Troia, pardon, am vrut să scriu „de Pleşcoi”…



12