Elena Gheorghe a filmat, zilele trecute, videoclipul melodiei „The Balkan Girls”, piesă pe care o va interpreta la Moscova, în cadrul concursului Eurovision din luna mai. Filmările s-au desfăşurat în două locaţii: podurile metalice dezafectate care trec peste Argeş şi clubul „Silver Church” din capitală. În regia lui Dragoş Buliga, clipul a fost filmat pe peliculă cinematografică de 16 mm.
În videoclipul piesei „The Balkan Girls” se pot vedea şi trei cai: unul alb - pentru Elena şi doi maro - pentru dansatoarele ei. Din acest motiv, interpreta şi dansatoarele au luat lecţii de echitaţie, mai ales că în clip patrupedele nu au fost dotate cu şa. Pe parcursul filmărilor, Elena Gheorghe a fost nevoită să poarte, timp de zece ore, un corset care cîntărea cinci kilograme, creat de un designer francez. În tot acest timp, însă, Elena a beneficiat de sprijinul familiei sale şi al iubitului ei, Cornel, care i-au fost alături în permanenţă, la filmări.
Elena Gheorghe va intra în concursul de la Moscova pe data de 12 mai, în prima semifinală Eurovision, artista urmînd să interpreteze „The Balkan Girls”, piesă compusă de Laurenţiu Duţă. Atît semifinalele, cît şi finala, organizate în zilele de 12, 14, respectiv 16 mai, vor putea fi urmărite în direct, pe TVR 1 şi TVR Internaţional.