După ce Franţa a confirmat prezenţa Patriciei Kaas la concursul internaţional Eurovision 2009, şi Azerbaidjanul va avea o reprezentantă extrem de cunoscută: AySel. Interpreta va cînta melodia „Always” în duet cu Arash, care este şi compozitorul piesei. Iniţial, doar AySel fusese aleasă să îşi reprezinte ţara, la Moscova, dar decizia juriului de a realiza acest duet a fost influenţată de Arash. „Sincer, regret că am aflat prea tîrziu de selecţia naţională pentru artistul care să reprezinte Azerbaidjan la Eurovision şi am ratat castingul. Pe lîngă faptul că scriu versuri şi compun, eu sînt şi interpret, aşa că mi-ar fi plăcut mult să fiu pe scenă la Eurovision 2009 şi nu în spatele ei”, a declarat Arash, la aflarea veştii că piesa compusă de el a fost aleasă pentru a fi cîntată de AySel la Moscova. AySel şi Arash vor cînta piesa „Always” pe data de 14 mai, în cea de-a doua semifinală a Eurovisionului, în care concurează şi Moldova.
România va fi reprezentată la Eurovision Song Contest de la Moscova, Rusia, care va avea loc în luna mai, de Elena Gheorghe, cu piesa „The Balkan Girls”. Cu o melodie pe muzica lui Laurenţiu Duţă, Ovidiu Bistriceanu şi Daris Mangal şi un text semnat de Laurenţiu Duţă şi Alexandru Pelin, interpreta a obţinut un total de 22 de puncte (12, din partea juriului şi 10, din partea publicului).
Elena şi-a început cariera muzicală la vîrsta de numai cinci ani, interpretînd muzică populară, alături de mama sa. În familia Elenei, muzica este o tradiţie, atît mama, cît şi tatăl său cîntînd, mai ales la petrecerile cu prietenii. După ce a luat lecţii de canto şi a activat în cadrul corului „Armonia”, în anul 2001 a participat la Festivalul Mamaia, la secţiunea Interpretare. De asemenea, a fost solistă a grupului „Mandinga”, pînă în urmă cu aprox. trei ani, cînd a optat pentru o carieră solo.