Elena Gheorghe îşi lansează albumul „Lilicea Vreariei” la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elena Gheorghe îşi lansează albumul „Lilicea Vreariei” la Constanţa

Monden 04 Octombrie 2008 / 00:00 719 accesări

Elena Gheorghe, artista care a devenit cunoscută ca solistă a trupei „Mandinga”, dar care s-a remarcat şi în cariera solo, îşi va lansa noul album, primul de muzică armânească din cariera sa, la Constanţa, în magazinul „Diverta” din incinta City Park Mall, pe data de 8 octombrie, la ora 18.00. Albumul se numeşte „Lilicea Vreariei” şi este realizat în colaborare cu cîntăreţul macedonean Gică Coadă. „Albumul conţine 13 piese, de inspiraţie folclorică, dar şi piese compuse de machedoni şi este înregistrat sută la sută cu formaţie live. Ne dorim ca acest album să fie ascultat atît de armâni, cît şi de români. Am avut grijă să alegem cîntece melodioase, care să placă tuturor”, a declarat artista, ea însăşi pe jumătate macedoneancă.

Prin acest material discografic, Elena a dovedit că muzica este domeniul în care diferitele culturi coexistă cu succes, neuitîndu-şi rădăcinile şi dorind să aducă în atenţia publicului muzica armânească. Albumul „Lilicea Vreariei” a fost lansat, de curînd, şi în capitală, eveniment la care au participat peste 500 de invitaţi, printre aceştia numărîndu-se Gică Hagi, Nicu Gheară, Oana Roman, Dani Oţil, Florin Petrescu „Axinte”. La evenimentul din capitală, Elena a purtat un costum tradiţional cu o vechime de peste 150 de ani.

Taguri articol


12