Elena Udrea, ignoră realitatea din Turism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elena Udrea, ignoră realitatea din Turism

Justiție 11 Ianuarie 2012 / 00:00 547 accesări

Pe principiul „Crede şi nu cerceta”, ministrul Turismului, Elena Udrea, a decis să facă publice noi date care să dovedească cât de bine a dus-o domeniul pe care îl păstoreşte în anul care s-a încheiat. În faţa Consiliului Consultativ al Turismului, ministrul de resort a susţinut, sus şi tare, că creşterea de 17% din Turism consemnată în primele trei trimestre din 2011 se va menţine şi în ultimul trimestru al anului trecut, atât în ceea ce priveşte numărul de turişti, cât şi încasările. „În 2011 am avut o creştere pe primele trei trimestre de 17% a numărului de turişti şi credem că se va meţine cifra şi la finalul lunii decembrie, mai ales având în vedere aglomeraţia din staţiuni de la sfârşitul anului. Va fi o creştere considerabilă la finalul anului 2011, atât ca număr de turişti cât şi ca încasări”, a afirmat Elena Udrea. Dacă luăm în considerare declaraţiile date de preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, Corina Martin cu doar două zile înaintea Crăciunului, potrivit cărora, în acest an, gradul de ocupare la unităţile de cazare atât din zona montană cât şi de pe litoral a fost cu mult sub cel înregistrat anii trecuţi, devine clar că afirmaţiile Elenei Udrea nu reprezintă decât o nouă laudă fără bază reală. Mai mult, în ceea ce priveşte litoralul românesc, chiar dacă pe perioada sezonului estival 2011 numărul turiştilor a crescut, comparativ cu anul precedent, încasările hotelierilor au scăzut, de unde rezultă că numărul mare de turişti nu înseamnă, neapărat şi încasări mari. Dar, realitatea nu prezintă un interes foarte mare pentru Elena Udrea, mai ales dacă datele reale nu contribuie cu nimic la creşterea propriei imagini, dimpotrivă.



12