Elena Udrea nu e presată de izolarea PMP

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nicio apăsare

Elena Udrea nu e presată de izolarea PMP

Politică 10 Iulie 2014 / 00:00 269 accesări

Înființat aproape peste noapte din „dezertorii” pedeliști care, de fapt, nu sunt decât niște lupi cu părul schimbat, Partidul Mișcarea Populară a fost privit ca o formațiune făcută special pentru alegeri și pentru promovarea lui Băsescu. Poate de aceea președintele formațiunii, Elena Udrea, consideră că PMP este izolat politic de partidele mai mari. Ea a declarat că nu simte nicio apăsare din această cauză, pentru că a vrut de la bun început ca partidul pe care îl conduce să fie „altfel”, iar ea se vrea a fi un om politic nou, care nu face politică după rețete. „N-am nicio apăsare, pentru că depinde ce vrei să faci în politică, cu cine vrei să te asociezi. Dacă o să-mi spuneți că o să ne izoleze și Dan Diaconescu, iarăși o să spun că nu sunt deloc îngrijorată”, a spus Udrea. În plus, ea își propune să se implice și să devină mai vocală în viitor, pentru că, spune ea, partidul trebuie să-și vadă liderii. Ea a mai spus că, atunci când a fost mai puțin vizibilă, și partidul dispăruse de pe scena politică. Fapt care confirmă încă o dată că PMP-ul este o formă cu un fond volatil.

Taguri articol


12