Elena Udrea, transferată la penitenciar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elena Udrea, transferată la penitenciar

Eveniment 01 Mai 2015 / 00:00 681 accesări

Arestată preventiv în dosarul "Gala Bute", Elena Udrea a fost transferată din celula Poliției Capitalei în Penitenciarul Târgșor. Asta după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au notificat Arestul Central al Poliției Municipiului București că protejata lui Traian Băsescu a fost trimisă în judecată. Udrea a ajuns, astfel, în aceeași închisoare în care se află și Alina Bica, fosta șefă a DIICOT. Ea va sta 21 de zile în carantină, conform procedurilor. Udrea a fost deferită Justiției, pe data de 21 aprilie, pentru luare de mită (3 fapte), abuz în serviciu și spălare de bani. Potrivit DNA, Elena Udrea, care la acea vreme era ministru al Turismului, "a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei (Lungu Ștefan, Topoliceanu Ana Maria, Nastasia Gheorghe și Breazu Tudor Liberiu) au primit, cu știința inculpatei, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale, pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de minister. Sumele obținute au intrat nemijlocit în patrimoniul inculpatei Udrea Elena Gabriela (în numerar ori prin plata unor bunuri și servicii) sau au ajuns la persoane indicate de ea (n.r. - Organizația PDL București și Rudel Obreja)". Procurorii mai susțin că Udrea și-a exercitat atribuțiile în mod nelegal și a determinat alți funcționari din cadrul ministerului să facă același lucru, cu prilejul achiziției de servicii de publicitate pentru "Gala Bute", prejudiciind bugetul ministerului și creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.

Taguri articol


12