- Liderii sindicali susţin că reprezentanţi ai Puterii fac presiuni puternice pentru a-i convinge să renunţe la greve, mai ales la cea de astăzi. - Reprezentanţii puterii în teritoriu au început să aplice \"directiva trasată de la centru\" de ministrul Elena Udrea, luând măsuri pentru a împiedica ...
Pe cei de la PDL nu-i sperie prea mult faptul că moţiunea de cenzură ar putea trece, ci presiunea populară. Anunţurile de grevă în faţa Parlamentului în ziua votării i-au cam speriat pe cei de la Putere, numai că, după cum sunt ei obişnuiţi, democrat liberalii „au luat-o prin fasole, spunând că ...
Exact asta dovedeşte decizia democrat-liberalilor de a se abţine de la vot, împreună cu UDMR, UNPR şi probabil câţiva reprezentanţi ai minorităţilor, altele decât cea maghiară, la dezbaterea moţiunii de cenzură de miercuri! Este posibil ca acest anunţ să-l fi descurajat şi pe Crin Antonescu, căci ...
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a dedicat, ieri, o întreagă conferinţă de presă analizării modului în care justiţia îşi face treaba în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de favorizarea infractorului, arătând că este ilegal modul în care stenogramele convorbirilor dintre omul de ...
Despre Guvernul Boc se ştie că a reuşit performanţa să bage România în faliment. Despre parlamentarii PDL ştim la fel de bine că sunt o maşinărie de vot foarte bine organizată, care nu face decât să respecte ordinele chiriaşului de la Cotroceni. Despre parlamentari ştie orice român, odată ajunşi pe ...
Şedinţa de ieri a guvernului, în legătură cu asumarea răspunderii acestui cabinet pentru legea educaţiei, parcă a semănat cu o întâlnire \"conspirativă\" a miniştrilor, înainte de lăsatul serii... Nu sunt prea multe de comentat la acest capitol, cel puţin în condiţiile în care Cristina Anghel ...
Senatorul PC Dan Voiculescu îi solicită preşedintelui Traian Băsescu, să nu se mai ascundă şi să anunţe oficial dacă va promulga Legea care instituie TVA de 5% pentru produsele alimentare de bază. Solicitarea a fost făcută de Voiculescu pe blogul personal. “Traiane, iar te-ai pitit? Când au ...
Liderul grupului PNL din Cameră Deputaţilor, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ieri, că ar fi utilă audierea şefilor serviciilor secrete de către comisiile de specialitate ale Parlamentului, pentru a se vedea modul în care s-au „scurs” în presă stenogramele cu Vîntu. El a adăugat că ...
LEGI PENTRU ROMÂNI. O bombă a explodat, ieri, în Parlamentul României. Nu, nu este vorba de explozibili la propriu, ci de o bombă legislativă, care a aruncat în aer întreaga scenă politică. Două proiecte de legi, unul al PSD şi celălalt al PNL, şi care se referă la aplicarea TVA de 5% la alimentele de ...
Dacă tot ceea ce se petrece acum la nivelul măsurilor administrative, economice şi fiscale din România se poate numi \"reforma statului\", aşa cum pretinde guvernul, atunci eu am dreptul să mă autointitulez \"Papa de la Roma\"! Asistăm la o bătaie de joc generalizată care provine din dispreţul acestei ...
Traian Băsescu a “pozat până acum în singurul politician care ştie să câştige războaie, însă toată lumea a observat că nu stă deloc bine la capitolul subtilităţi politice. Stenogramele discuţiilor omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu ne arată şi o altă faţă a şefului statului. Într-una ...
Dacă vă amintiţi, şi nu se poate să nu vă amintiţi, la alegerile trecute, Zanfir Iorguş a militat neostenit pentru promovarea tineretului revoluţionar. În perioada când se alinta în privinţa candidaturii sale la Primăria Mangalia, un moment de cotitură istorică în biografia personală, obişnuia să ...
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a susţinut în faţa jurnaliştilor, la sfârşitul săptămânii trecute, că “în mod categoric” nu va candida la şefia PDL. Întrebată însă dacă şi-ar dori să facă acest lucru, ea a răspuns: “Este o diferenţă între a-ţi ...
Elena Udrea anunţa, în urmă cu ceva timp, că PDL a intrat în campanie electorală. Oamenilor li se revoltă stomacul de atâta PDL! În timpul ăsta, bugetarii asediază instituţiile publice. O învăţătoare se află în cea de-a 53-a zi de greva foamei şi riscă să moară sub ochii portocalii, iar Emil Boc ...
Ţara arde şi baba se piaptănă. Pedeliştii sunt preocupaţi de intenţia fostului ministru al Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga de a candida la şefia partidului, în ciuda haosului care există în ţară. Premierul Emil Boc, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al PDL, nu a comentat ...
Ministrul Internelor, Traian Igaş, şi cel al Transporturilor, Anca Boagiu, sunt noii membri ai cabinetului Boc despre care bloggerii au scris cel mai des între 3 septembrie şi 3 octombrie, conform unei analize. Topul general din punctul de vedere al numărului de menţionări pe bloguri în perioada 3 septembrie - ...