Traficul rutier pe bulevardul care face legătura între Constanţa şi Năvodari prin staţiunea Mamaia ar fi trebuit să fie închis, ieri, timp de zece ore, pentru montarea pasarelei pietonale din dreptul hotelului Rex, însă reprezentanţii administraţiei locale au găsit o soluţie pentru ca circulaţia să se ...
INIŢIATIVĂ PNL încearcă cu ajutorul noilor săi prieteni, în special PDL şi PMP, răsturnarea Guvernului Ponta, din care a făcut parte până în luna februarie. Dintr-o dată, în viziunea liberalilor, foştii colegi de alianţă nu mai sunt buni să conducă ţara… Şi, pentru că nu le mai plac feţele ...
Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a declarat astăzi că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta, semnată de parlamentari PNL, PDL, PPDD şi PMP, la conducerea celor două Camere ale Parlamentului. Nicolăescu a menţionat că din partea PMP au fost întregistrate 11 semnături, inclusiv a ...
TABLOUL UNUI TRASEIST În politica românească s-a propăşit o doamnă politician, care a trecut pe la multe partide. Ea este mânuţa ce a aprins fitilul multor scandaluri politice, este posesoarea multor porecle şi ode (unele amintesc de perioada ceauşistă!), este paraşutistă, jocheu, iubitoare ...
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare s-a desfăşurat, până acum, fără mari probleme. Dar având în vedere experienţele anterioare, putem spune că incidentele se înteţesc, de obicei, pe măsură ce se apropie data scrutinului. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în cele două ...
DECIZIA CCR ATÂRNĂ GREU Crivăţul suspendării bate din nou la poarta Cotroceniului. Implicarea “apoliticului” preşedinte în campania electorală a partiduleţului pe care l-a înfiinţat pentru apropiaţii lui a ajuns pe masa Curţii Constituţionale a României (CCR). Pentru noi este o chestie ...
CINE SE SCUZĂ... SE ACUZĂ Numele comunei Nana, adică locul unde are “fermierul” de la Cotroceni sute de hectare de pământ agricol, a apărut într-un nou scandal. Un soi de politician, care îi ştergea scamele de pe umeri Elenei Udrea, a agresat o pensionară de 62 de ani, care încerca disperată ...
Luni, 05.05.2014 - Vasile Blaga: „Şi dacă nu vom semna moţiunea de cenzură a PNL, noi tot vom vota împotriva Guvernului PSD” Marţi, 06.05.2014 - Traian Băsescu: „Iohannis ar fi o figură mai proaspătă în cursa prezidenţială” Miercuri, 07.05.2014 - Norica Nicolai: „În ...
Programul Elenei Udrea prin care au fost construite baze sportive în mediul rural a fost privit cu suspiciune încă de la început. Şi nu pentru că ar fi fost ceva în neregulă să construieşti astfel de obiective, însă, atunci când ele sunt ridicate în localităţi în care populaţia este îmbătrânită ...
ŢARA ARDE ŞI BABA... Agentul electoral Traian Băsescu se află, fie că o recunoaşte, fie că nu, în campanie electorală. El a ales să calce în picioare Constituţia şi să facă, într-un mod făţiş, reclamă partiduleţului său, înfiinţat dintr-un soi de frustrare politică. Nu este prima dată. El a ...
Ştefan Fileaţă, bărbatul acuzat că a agresat o bătrână în comuna Nana din Călăraşi, în timpul unei vizite a Elenei Udrea, va fi cercetat în arest la domiciliu, a decis Judecătoria Olteniţa. Procurorii care au cerut arestul preventiv vor contesta decizia instanţei. Ştefan Fileaţă a fost reţinut joi ...
ADEVĂRATA FAŢĂ A POLITICII PMP Episodul nefericit din comuna Nana, în care o pensionară de 62 de ani a fost agresată în mod brutal de un bărbat ce o însoţea pe Elena Udrea, a făcut înconjurul României şi a scos la iveală modul în care ştiu unii să facă politică. Evident că pemepista Udrea a ...
ŢINTĂ Nu este zi în care chiriaşul de la Cotroceni, Traian Băsescu, cel care ar trebui să fie preşedintele tuturor românilor, să nu apară la televizor şi să ne spună că are un proiect de ţară. Ne-ar fi plăcut să auzim cum vom trăi mai bine, aşa cum ne-a minţit în urmă cu 10 ani. Însă singura ...
Vicepreşedintele PSD Dan Ioan Cuşnir, consilier judeţean, a participat, vineri, la şedinţa Consiliului Judeţean Suceava îmbrăcat într-un tricou cu mesajul: „Îmi este ruşine cu preşedintele ţării mele“. El a explicat că nu are motive să fie mândru de şeful statului. Acţiunea lui Cuşnir ...
CONTRE După ce au făcut zeci de campanii electorale umăr la umăr, drumurile preşedintelui României, Traian Băsescu, şi liderului PDL, Vasile Blaga, s-au separat. Iar după ce şeful statului şi-a luat „adio“ de la PDL, între cei doi s-a declanşat un adevărat conflict. O astfel de contră a avut ...
Ştefan Fileaţă, bărbatul care a agresat o bătrână în comuna Nana din Călăraşi, în timpul unei vizite a Elenei Udrea, este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, informează Parchetul instanţei supreme. Bărbatul este ...