După „era” „Piticului” - Emil Boc, democrat liberalii vor trece, de sâmbătă, în „era” „buldogului” - Vasile Blaga, unicul candidat al portocaliilor, sau verzilor, mai nou, pentru şefia PDL. Astfel, cu mic, cu mare, aproape 1.450 de delegaţi vor veni sâmbătă la ...
Liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, Valeriu Zgonea, susţine că un număr „considerabil“ de semnături de pe sesizările PDL depuse recent la Curtea Constituţională ridică suspiciuni în privinţa autenticităţii acestora. „Orice lege votată de Parlamentul României şi ...
Şeful campaniei electorale a PDL, Vasile Blaga, şi-a depus, ieri, moţiunea pe baza căreia va candida la funcţia de preşedinte al PDL în cadrul Convenţiei Naţionale Extraordinare a partidului din 30 iunie. Potrivit unor surse din partid, printre liderii PDL pe care Vasile Blaga îi va propune în echipa sa ...
Aproape un sfert din actualii parlamentari au titlul de doctor sau sunt pe cale să obţină acest statut, cei mai mulţi regăsindu-se în rândurile social-democraţilor, respectiv o treime din parlamentarii cu această titulatură. Între social-democraţii cu titlul de doctor se regăsesc deputaţii Mihai Tudose ...
ACUZE ŞI CALCULE Atmosferă tensionată în PDL. Nimic nou sub soare. Taberele din acest partid nu se împart după fineţuri doctrinare, ci după pofta unora de a conduce PDL-ul. Nu trebuie să fii cine ştie ce mare analist politic ca să poţi constata că pe alde Preda, Macovei, Voinescu, Funeriu sau Baconschi ...
REPROŞURI Haita portocalie, care şi-a schimbat blana pentru alegerile locale, dar nu şi năravul, a început să-şi devoreze propriii membri. După ce au pierdut lamentabil alegerile locale, ciolănarii portocalii s-au adunat cu mic cu mare, cu blonde şi brunete, roşcaţi şi şateni, la Palatul Parlamentului ...
Dacă Traian Băsescu şi Victor Ponta tot nu au ajuns la o concluzie, nici după întâlnirea de la Cotroceni, în legătură cu atribuţiile constituţionale ale fiecăruia în ceea ce priveşte reprezentarea României la Bruxelles, atunci nu are rost să comentez în continuare acest subiect, până când nu vom ...
DEMISIE După ce a fost „strânsă cu uşa” de colegii de partid în momentul supunerii la vot a moţiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului Ungureanu, fiind surprinsă de televiziuni plângând după o discuţie cu Elena Udrea, senatorul PDL Sorina Plăcintă, fost ministru al Tineretului, a ...
După ani de declin, litoralul românesc începe să revină la gloria de altădată, mulţumită acţiunilor derulate de agenţiile de turism, autorităţile locale şi patronatele hoteliere de la malul mării. Rezultatele eforturilor depuse în ultimii ani de cei implicaţi în promovarea turismului au început să ...
DEMISIE După ce, în urmă cu doi ani, era privită de subalternii politici drept „soarele bucureştilor”, iar portocaliii, scuze, am vrut să spun verzii, ori..., îşi potriveau ceasurile după ea, „diva” necontestată a pedeleilor, Elena Udrea, a anunţat că renunţă la şefia PDL ...
24 de ore a durat suspansul, până când Emil Boc a aflat că este din nou primar. Mai mult decât i-a trebuit să afle că nu mai e premier, după moţiunea de cenzură, sau de cât i-a trebuit să afle de la Băsescu că trebuie să-l lase pe Ungureanu în locul său. Emil Boc devine astfel învingătorul-învins: ...
Dacă pe eşecul general al PDL la alegerile locale scrie cu litere mari „BĂSESCU”, pe dezastrul de la Capitală scrie „Elena Udrea”. Cu pierderea celor două sectoare, PDL-ul aproape că egalează situaţia din 2000, când PDSR deţinea toate cele 6 sectoare, inclusiv pe cel condus, ca şi ...
Aseară, sediul organizaţiei PDL Bucureşti era vizitat doar de ţânţari. Toţi liderii partidului, în frunte cu şeful de campanie, Vasile Blaga, s-au închis în birouri pentru a aştepta şi comenta între ei rezulatele exit-poll-urilor. Ziariştii au avut acces numai în sediul central al PDL, unde niciun ...
Elena Udrea nu încetează să ne uimească. Organizaţia PDL Bucureşti, pe care o conduce ea, a solicitat BEC să emită o hotărâre prin care să nu se permită jurnaliştilor români şi străini să participe la deschiderea urnelor şi numărarea voturilor în cadrul secţiilor de votare. Dându-şi seama ...
Fosta titulară a Dezvoltării şi Turismului se plânge pe blog că este “vânată” de unele posturi de televiziune al căror scop este să o compromită în ochii publicului. Cum însă domnia sa este o luptătoare - a dovedit-o cu prisosinţă în ultimii vreo 7 ani, în care a ocupat funcţii de mare ...
DEZVĂLUIRI Manevrele pe care le făceau portocaliii pe vremea când au fost la putere nu mai sunt de mult o noutate. Despre fostul ministru al Turismului Elena Udrea s-au scris şi probabil se vor mai scrie multe pagini în presa naţională. Ultima dezvăluire despre fosta ministresă priveşte situaţia ...