Elena-Daniela Bogatu, preşedinte al BEJ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Referendum, 29 iulie

Elena-Daniela Bogatu, preşedinte al BEJ

Politică 09 Iulie 2012 / 00:00 667 accesări

Preşedintele Tribunalului Constanţa, judecător Vasile Cărbune Cosac, a procedat, ieri, la tragerea la sorţi a preşedintelui Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană (BECJ). Preşedinte al BEJ a fost ales, conform legii electorale, din rândul magistraţilor, judecătorul Elena-Daniela Bogatu. Tragerea la sorţi a avut loc în conformitate cu Legea nr. 3/2000, privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Potrivit acestei legi, la articolul 26, alineatul 2, preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti sunt stabiliţi de către preşedintele Tribunalului în cel mult trei zile de la stabilirea zilei referendumului, prin tragere la sorţi. De asemenea, la alineatul 1 se precizează că Birourile electorale de circumscripţie ale judeţelor şi al municipiului Bucureşti, ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, precum şi birourile electorale ale secţiilor de votare se compun dintr-un preşedinte şi cel mult şase delegaţi ai partidelor politice reprezentate în Parlament, în cazul referendumului naţional. Referendumul privind demiterea preşedintelui suspendat va avea loc pe 29 iulie. Până atunci însă, preşedintele Tribunalului Constanţa va mai trage la sorţi, până pe data de 22 iulie, preşedinţii birourilor de circumscripţii locale.

Taguri articol


12