Elev căzut de pe acoperişul şcolii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elev căzut de pe acoperişul şcolii

Social 31 Octombrie 2006 / 00:00 817 accesări

La doar 14 ani, un băiat din Constanţa crede că este urmărit de ghinion şi asta pentru că a fost deja protagonistul a două întîmplări ce ar fi putut avea un deznodămînt tragic. În urmă cu un an, Sergiu Stroe a mers în vizită la bunici, în satul Lipniţa, unde a fost aruncat din şa de un cal nărăvaş. "După ce m-a azvîrlit la pămînt, m-a lovit cu copita în cap", a povestit adolescentul. După acest incident, băiatul s-a ales cu leziuni grave la cap şi torace, fiind nevoit să-şi petreacă trei luni într-un pat de spital, iar părinţii săi au decis să-l retragă, pentru un timp, de la şcoală. În această toamnă, Sergiu Stroe s-a reîntors la cursuri, dar duminică el a păţit-o din nou. Băiatul şi-a petrecut după-amiaza în curtea Şcolii Generale nr. 19, unde învaţă, jucînd fotbal cu doi prieteni. Adolescentul spune că în urma unui şut puternic, mingea a ajuns pe acoperişul unităţii de învăţămînt. Întrucît clădirea are un singur etaj, băiatul s-a hotărît să încerce să o recupereze. "M-am căţărat într-un pom, care este foarte aproape de clădirea şcolii şi cînd am ajuns aproape de vîrf, am sărit pe acoperiş. În urma impactului însă, ţigla care este destul de veche s-a rupt şi am alunecat", a adăugat. În urma căzăturii de la o înălţime de aprox. 6 metri, elevul şi-a pierdut cunoştinţa. Incidentul a fost observat de locatarii din zonă, care au cerut ajutorul ambulanţei, victima fiind transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Constanţa. Cadrele medicale au constatat că Sergiu Stroe a suferit o fractură de claviculă şi un traumatism cranian şi au decis să-l ţină sub observaţie în Secţia de Chirurgie Pediatrică. Băiatul este însă nerăbdător să părăsească în cel mai scurt timp spitalul, pentru a se putea întoarce la ore, căci nu vrea să mai piardă încă un an.



12