Un elev constănţean a fost „prins” la mijloc între doi factori cu răspundere mare în educaţia copiilor - pe de o parte părinţii şi, pe de altă parte, instituţia şcolii. Fiecare este obligat să-i asigure copilului o şansă la educaţie şi nimeni nu are dreptul să îl priveze de acest drept conferit de Constituţia României. Din păcate, acest drept fundamental a fost încălcat în cazul unui elev de la Colegiul Tehnic Tomis, care a ajuns să fie „victimă” într-un conflict iscat între conducerea instituţiei de învăţământ şi părinţi, cei care, de fapt, ar fi trebuit să-l ajute, dar poate, fără să conştientizeze, l-au ţinut departe de şcoală aproape o lună întreagă. În tot acest timp, elevul nu a frecventat cursurile şi a pierdut ore importante pe care cu greu le va putea recupera! Cele mai importante sunt cele de matematică şi română. Nimeni nu-şi asumă greşeala. Explicaţiile celor două părţi implicate denotă că adevărul este undeva la mijloc.
FIECARE CU DREPTATEA LUI, DAR LA INTERESUL COPILULUI CINE SE GÂNDEŞTE? Personajul situaţiei incredibile care pur şi simplu şochează învăţământul constănţean este Laurenţiu Puiu, din Ciocârlia. Este un elev care acum ar trebui să fie în clasa a zecea şi să înveţe alături de restul colegilor săi. Nu s-a întâmplat aşa. Din nefericire, de la începutul anului, elevul a fost nevoit să stea acasă. Motivul? Mama sa, Mihaela Puiu, care are domiciliul în comuna Ciocârlia şi mai are alte şase suflete de copii de hrănit, a dorit să-l transfere la o unitate şcolară mai aproape de casă, din cauze financiare. Ea s-a prezentat la finele lui august la Grupul Şcolar Cobadin (acolo unde voia să-l transfere) şi, conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar (ROFUIP) (transferurile se fac doar în perioada intersemestrială şi a vacanţei de vară - n.r.), a solicitat acordul transferului copilului înscris la Colegiul Tehnic Tomis. Cererea sa a fost aprobată în următoarea şedinţă de Consiliu de Administraţie, fiind un caz social. Cu alte cuvinte, elevul a fost primit să facă parte din colectivul de la Cobadin. Însă, pentru a putea veni la ore, era nevoie şi de acordul de transfer de la Colegiul Tehnic Tomis. Mihaela Puiu susţine că s-a prezentat la Colegiul din Constanţa cu acordul de la Cobadin, însă s-ar părea că prea târziu. Mai exact, pe 25 septembrie, adică în timpul şcolii, fapt care nu este admis de regulament. Conducerea Colegiului Tehnic Tomis a luat act de acordul primit, însă a motivat că decizia a venit prea târziu (25 septembrie 2013) pentru a putea fi aprobată. „Conform ROFUIP, transferurile se fac doar în perioada intersemestrială sau a vacanţei de vară. Mama copilului a venit târziu. Trebuia să se prezinte în timpul vacanţei. Eu am convocat Consiliul de Administraţie (CA) la câteva zile după primirea adresei, însă decizia a fost să nu se acorde transferul”, a declarat directorul Colegiului Tehnic Tomis, prof. Cornel Dumitraşcu.
CÂT DESPRE FAPTUL CĂ ELEVUL NU S-A PREZENTAT LA ŞCOALĂ, DIRECTORUL A SPUS CĂ NU I-AR FI INTERZIS AŞA CEVA, MAI ALES CĂ ÎNCĂ FIGURA CA ELEV AL COLEGIULUI. PROBLEMA ESTE CĂ MAMA N-A MAI AVUT BANI SĂ-L TRIMITĂ PE COPIL LA ŞCOALA DIN CONSTANŢA.
ISJ SE PRONUNŢĂ În situaţia conflictuală dintre părinte şi şcoală a intervenit şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa. Conducerea instituţiei a discutat cu cele două părţi şi s-a stabilit că decizia rămâne la latitudinea conducerii Colegiului Tehnic Tomis, pentru că este de competenţa sa. „Pentru noi primează interesul elevului şi căutăm cea mai bună soluţie şi cadrul legal pentru ca el să aibă parte de cea mai bună educaţie în şcoală”, a declarat inspectorul general şcolar din cadrul ISJ, prof. Răducu Popescu.
VESTE BUNĂ Ulterior, sub lupa ISJ şi a „Telegraf”, conducerea unităţii de învăţământ din Constanţa şi-a reconsiderat poziţia şi a decis să analizeze din nou cazul elevului. Luni, 14 octombrie, directorul unităţii a convocat o nouă şedinţă de CA, în care s-a luat în discuţie situaţia lui Laurenţiu. De această dată, s-a aprobat transferul la unitatea din Cobadin. Astfel, de astăzi, elevul poate merge la şcoala de lângă casă, respectiv la cea pentru care mama ceruse transfer. El trebuie să recupereze materia pierdută, să-şi pună la punct situaţia şcolară. Povestea lui Laurenţiu ar putea să nu se încheie aici. Pentru că merge la o unitate de învăţământ cu un alt profil educaţional, el trebuie să susţină unele examene de diferenţe, în funcţie de materiile predate. Astfel, directorul Grupului Şcolar din Cobadin, prof. Olguţa Papa, a declarat că există şi posibilitatea ca elevul să nu promoveze examenele de diferenţe care i-ar permite să fie acceptat în colectivul din Cobadin.