Un tânăr de 18 ani, elev în clasa a XII-a la Liceul de Informatică ”Grigore Moisil“ din Iași, olimpic la matematică, a murit, aseară, lovit de o mașină în timp ce se plimba pe șoseaua Ciric, după ce ieșise de la vot, accidentul fiind provocat de un bărbat băut. Accidentul s-a produs aseară, când tânărul de 18 ani ieșise de la vot, de la secția amenajată la Școala nr. 10 din cartierul ieșean Tătărași, și se plimba împreună cu un prieten în zona lacului Veneția, pe șoseaua Ciric. Băiatul, care circula pe marginea drumului, în afara părții carosabile, a fost lovit de o mașină, iar paramedicii care au ajuns la fața locului nu l-au mai putut salva, fiind declarat decesul. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași, Anca Vîjiac, șoferul care a provocat accidentul, în vârstă de 59 de ani, era băut. ”Șoferul conducea sub influența băuturilor alcoolice, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum l-a acroșat pe tânăr, care se deplasa în afara părții carosabile, pe iarbă. Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și consum de alcool la volan“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași. În zona în care a avut loc accidentul nu sunt amenajate trotuare și nu există și nici iluminat stradal. Tânăr de 18 ani care și-a pierdut viața în accident era elev în clasa a XII-a la Liceul de Informatică ”Grigore Moisil“ din Iași și era olimpic la matematică și informatică.