Elevi ai școlilor de jandarmi, în practică la Inspectoratul de Jandarmi Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elevi ai școlilor de jandarmi, în practică la Inspectoratul de Jandarmi Constanţa

Eveniment 08 Ianuarie 2019 / 10:48 1722 accesări

În perioada 07 ianuarie – 10 mai a.c., 14 constănţeni, elevi ai Şcolilor Militare de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni şi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani, se pregătesc să devină jandarmi, alături de viitorii colegi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa.

Cei 14 elevi sunt în anul I de studiu, iar în perioada următoare vor desfăşura un stagiu de pregătire constând în activităţi practice, în cadrul I.J.J. Constanţa.

Pe parcursul a patru luni, aceștia vor fi îndrumați de jandarmi cu experienţă, în cadrul unui program de tutelă profesională şi vor participa efectiv la misiunile de ordine publică / pază şi protecţie instituţională, ce revin subunităţilor unde au fost repartizați.

Scopul acestui stagiu de practică îl constituie aprofundarea cunoştinţelor teoretice obţinute în cursul anului de învăţământ, perfecţionarea deprinderilor practice referitoare la executarea misiunilor, precum şi dezvoltarea capacităţii de a acţiona alături de colegii lor, în cadrul dispozitivelor specifice.

La sfârşitul celor patru luni, elevii vor fi evaluați cu privire la întreaga activitate desfăşurată împreună cu jandarmii constănţeni. Cei 14 tineri speră ca munca pe care o vor depune să fie una calitativă şi eficientă, iar la absolvirea cursurilor îşi doresc fie repartizați la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa.



12