Elevi constănţeni premianţi la „Protégez la Nature 2008”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elevi constănţeni premianţi la „Protégez la Nature 2008”

Justiție 25 Noiembrie 2008 / 00:00 580 accesări

Două echipe de elevi coordonate de profesori de limba franceză Elena Nechita şi Monica Nedelcu au participat, în luna octombrie a anului curent şi au obţinut menţiune, respectiv locul I la Concursul Naţional „Protégez la Nature 2008”, ediţia a III-a, organizat de Fundaţia „Pro Henri Coandă”, Liceul Teoretic „Henri Coandă” din Craiova. Cele două echipe au participat la secţiunea prezentare Power Point şi film. În aprecierea lucrărilor, juriul, format din personalităţi din domeniul educaţiei şi artei, a ţinut cont de conţinut, exprimare, originalitate, imaginaţie, sensibilitatea de a pune în valoare noţiunea de natură şi reprezentarea ei în viziunea tinerilor. S-a apreciat în mod deosebit punerea în evidenţă a particularităţilor fiecaărei zone, ca şi legătura între lucrare, imagine şi sunet, precum şi faptul că lucrările au corespuns vîrstei elevilor şi au fost rezultatul colaborării acestora. Rezultatele pot fi consultate pe site-ul Liceului „Henri Coandă” din Craiova: http://www.henricoandacraiova.ro.

Taguri articol


12