Elevi constănţeni, premiaţi în Japonia pentru poezie şi pictură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elevi constănţeni, premiaţi în Japonia pentru poezie şi pictură

Cultură 23 Septembrie 2008 / 00:00 1846 accesări

Lirica niponă are, de cîţiva ani, numeroşi adepţi în oraşul de la malul mării, exotismul stilului haiku reprezentînd sursă de inspiraţie pentru mulţi scriitori constănţeni consacraţi, dar şi pentru tinerii atraşi de universul versurilor. Dovadă a aprecierii de care se bucură poezia japoneză la Constanţa o constituie ediţiile unor colocvii şi festivaluri internaţionale de haiku organizate aici, lansările editoriale ale unor autori dobrogeni pasionaţi de micropoemele nipone, dar şi participările iubitorilor acestui gen la diverse concursuri. O astfel de competiţie a avut loc recent, la Tokyo, în Japonia, unde s-a desfăşurat cea de-a X-a ediţie a Concursului Internaţional de Poezie Haiku. La concurs au participat 75 de elevi de la clasele de artă ale Şcolii nr. 39 „Nicolae Tonitza” din Constanţa, care au trimis la Tokyo creaţiile lor realizate sub îndrumarea şefului catedrei de Arte Plastice, profesorul Ion Codrescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea. Şapte dintre aceştia au fost premiaţi pentru poemele şi iustraţiile înscrise în concurs: Elis Hairi – clasa a VIII-a, Iulia Şandru – clasa a VII-a, Ana Bobeş – clasa a VIII-a, Nicoleta Simion – clasa a VIII-a, Costin Clanţon – clasa a VI-a, Vanessa Dobre – clasa a VI-a şi Andreea Caracoti – clasa a VIII-a. „Am primit foarte multe creaţii de la şcoala dvs. şi toate poemele şi ilustraţiile sînt, într-adevăr, splendide, iar acest lucru ne-a creat o situaţie dificilă în munca de apreciere a juriului (...). Dintre poemele haiku premiate de juriu, am selectat unul, compus de Elis Hairi, care ni se pare excepţional şi care va fi inclus în antologia Poeme haiku scrise de copii din întreaga lume – volumul al X-lea”, a specificat Noriaki Sakamoto, directorul general al Fundaţiei JAL, organizatoarea concursului.

Potrivit profesorului Ion Codrescu, tema concursului a fost „vîntul, ca acţiune benefică sau malefică în viaţa noastră”. Acesta a spus că pregătirea elevilor pentru competiţia de la Tokyo s-a făcut pe durata unui semestru, fiind pentru prima dată cînd România se afirmă la un astfel de concurs. 2008 fiind şi Anul Interculturalităţii, copiii au avut ocazia, prin participarea la acest eveniment, de a cunoaşte o altă cultură şi de a-şi dezvolta creativitatea. Ion Codrescu, profesorul care i-a îndrumat şi i-a susţinut în materializarea acestui proiect, a dorit să iasă din şabloanele închistate ale unei ore obişnuite de desen, oferindu-le copiilor libertatea de a-şi folosi imaginaţia şi de a crea. De altfel, îndrumătorul acestora, profesorul de grafică Ion Codrescu, este şi un reputat scriitor, fiind autorul a zece cărţi de poezie şi eseuri. De asemenea, acesta este cunoscut publicului constănţean şi nu numai pentru participările la diverse colocvii şi festivaluri dedicate poeziei nipone, atît locale, cît şi internaţionale.

Taguri articol


12