Elevi mircişti premiaţi în Bulgaria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elevi mircişti premiaţi în Bulgaria

Justiție 04 Iunie 2012 / 00:00 368 accesări

Oraşul Silistra, din Bulgaria, a găzduit, în perioada 1-3 iunie, Ecoforumul Internaţional Srebarna, ediţia 2012. Manifestarea, organizată de peste zece ani de specialiştii în biologie şi protecţia mediului din Bulgaria, se adresează elevilor cu preocupări în domeniu din întreaga lume. Anul acesta au fost implicate în competiţie peste 66 de echipe. Printre acestea s-a aflat şi echipa Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, formată din elevele Andreea Brescan şi Cătălina Mihai, coordonate şi însoţite de profesoara de biologie din cadrul CNMB, Loredana Tănase. Proiectul susţinut de echipa mircistă s-a intitulat „Eco Design Fashion Attitude” şi s-a bazat pe confecţionarea de ţinute şi accesorii din material reciclabile colectate în urma unei acţiuni de ecologizare a unei sector de plajă, dar şi a colectării selective a deşeurilor din şcoală, la care a participat un grup mare de elevi din CNMB. Elevele mirciste au primit din partea organizatorilor premiul pentru cea mai bună prezentare. (A.J.)

Taguri articol


12