Elevi olimpici constănțeni la Parlamentul European!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Trimiși cu ajutorul „Dăruiește Aripi“

Elevi olimpici constănțeni la Parlamentul European!

Sănătate 17 Mai 2016 / 16:51 532 accesări

În perioada 25-27 mai, 5 elevi din Constanța, cu rezultate excelente, vor merge într-o excursie la Bruxelles, la un seminar în Plenul Parlamentului European. Asociația ”Dăruiește Aripi” este cea facilitează vizita acestor copii în capitala Belgiei. “Încercăm să oferim tinerilor oportunitatea să avanseze spre un viitor mai bun. Această vizită este pentru ei o extraordinară ocazie de a descoperi Parlamentul European, activitatea sa și influența pe care instituția o are la nivel european, ca reprezentant al cetățenilor”, a declarat fondatoarea „Dăruiește Aripi“, Alina Vasea, citată într-un comunicat al asociației. Patru dintre copii sunt olimpici din zona rurală a județului și unul este elev eminent al Colegiului Național ”Mircea cel Bătrân”. Elevii vor avea ocazia să ia parte la un seminar interactiv de discuţii cu reprezentanţi ai diferitelor organizaţii europene de interes, precum și cu reprezentanţi ai Comisiei, dar vor vizita și puncte turistice de interes educațional în Bruxelles. ”Dăruiește Aripi” este o organizaţie non-profit, dedicată susținerii acelor proiecte caritabile care pot aduce un real progres în tratamentul pacienților din sistemul de stat românesc. Asociaţia își propune să sprijine copiii aflați în dificultate din zona de sud-est a României, prin implementarea unor proiecte în domeniul medical și educațional cu scopul de a îmbunătăți șansele lor în viață. Cu sprijinul ”Dăruiește Aripi” a fost amenajat Centrul de zi ”Focus” din cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța, pentru copiii bolnavi de cancer, dar nu numai. Totodată, asociația a demarat și o amplă campanie de strângere de fonduri pentru amenajarea unei secții moderne de terapie intensivă copii la SCJU.

Citește și:

Lupta pentru o nouă Terapie Intensivă Nou-Născuți continuă!

Suferința copiilor cu cancer, alinată cu acest aparat! Vezi ce face!

Taguri articol


12