Elevi şi jandarmi, împotriva fenomenului violenţei în şcoli

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elevi şi jandarmi, împotriva fenomenului violenţei în şcoli

Politică 07 Mai 2009 / 00:00 596 accesări

Peste 150 de elevi ai Liceului Teoretic „Emil Racoviţă“ din Techirghiol s-au întîlnit, marţi, la Casa de Cultură din localitate, cu reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa, în cadrul unor discuţii despre violenţa în şcoli şi efectele anturajului nepotrivit care favorizează atitudinile antisociale. Întîlnirea s-a desfăşurat cu participarea directorului instituţiei de învăţămînt, profesor Mihaela Airinei, şi a altor cadre didactice. Elevii au purtat o discuţie liberă cu unul dintre jandarmii specializaţi în prevenirea şi combaterea criminalităţii, plutonier major Jan Comănescu, care le-a explicat tinerilor că cea mai importantă armă de descurajare a unui astfel de comportament constă în alertarea, în cel mai scurt timp posibil, a forţelor de ordine, prin apelul unic de urgenţă 112. Reprezentantul legii a precizat ce informaţii sînt necesare de la un apelant într-un astfel de caz, respectiv: despre ce urgenţă este vorba, unde se petrece incidentul, unde se află apelantul, de la ce număr de telefon sună şi cum se numeşte. Cei prezenţi au urmărit un film documentar despre efectele violenţei în şcoli şi despre riscul comiterii unor infracţiuni grave. Una dintre problemele repetat puse în discuţie de către elevi a fost aceea că, în viaţa de zi cu zi, este dificil şi chiar periculos să iei atitudine împotriva celor care vor să „facă legea“ pe stradă.

Jan Comănescu a efectuat un stagiu de pregătire în problematica violenţei domestice şi juvenile pe acest profil la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, susţinut de experţi ai Jandarmeriei Franceze. Actualul program desfăşurat de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa vizează susţinerea mai multor seminarii pe această problematică la instituţiile de învăţămînt din judeţul Constanţa şi se adresează îndeosebi elevilor din grupa de vîrstă cuprinsă între 15 şi 18 ani.

Purtătorul de cuvînt al IJJ Constanţa, cpt. Sorin Trancă, a precizat, referitor la fenomenul violenţei în şcolile constănţene, că jandarmii au sancţionat, numai de la începutul acestui an, 25 de persoane care au pătruns fără drept în instituţiile de învăţămînt. Cifra nu este deloc modestă dacă ţinem cont că, de-a lungul anului trecut, au fost luate în evidenţă şi sancţionate 50 de persoane care parazitau în apropierea şcolilor şi liceelor din judeţ.



12