Cel puţin cinci elevi au fost ucişi, iar alţi 11 au fost răniţi, ieri, după ce obuze de mortieră au căzut pe o şcoală şi pe un autobuz şcolar, în cartiere creştine din Damasc, anunţă Ministerul sirian de Interne. ”Cinci copii au fost ucişi, iar alte 27 de persoane au fost rănite în atacuri cu obuze comise de terorişti, în cartierul Qassaa”, a anunţat televiziunea publică siriană. ”Un obuz lansat de terorişti a căzut pe Şcoala „Sf. Ioan Botezătorul“ din cartierul Qassaa, rănind 11 copii. Cinci dintre aceştia au murit la spital”, a comunicat Ministerul de Interne. Un alt obuz a lovit un autobuz şcolar în cartierul Bab Tuma, o altă zonă creştină din capitala Siriei. Alte două obuze au căzut în cartierul Bab Charqi şi pe Biserica „Sfânta Cruce“ din capitala Siriei, fără însă a provoca victime.
Coaliţia Naţională, principala entitate a opoziţiei siriene, a anunţat ieri că este de acord să participe la negocierile de pace, cu condiţia ca preşedintele Bashar al-Assad să renunţe la putere şi să fie exclus din orice fază de tranziţie. Această decizie a fost luată de Adunarea Generală a Coaliţiei, după două zile de dezbateri, la Istanbul. În plus, opoziţia cere deschiderea unor coridoare umanitare, pentru a permite ajutorarea sirienilor asediaţi şi evacuarea civililor, precum şi eliberarea unor prizonieri.