Elevii Colegiului „Regina Maria”, în tabără de creaţie la Cobadin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elevii Colegiului „Regina Maria”, în tabără de creaţie la Cobadin

Cultură 11 Septembrie 2007 / 00:00 602 accesări

10 elevi din cadrul Secţiei Design a Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” din Constanţa se află, în această perioadă, într-o tabără de creaţie la Cobadin. Potrivit profesorului Constantin Grigoruţă, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Constanţa, în această tabără de creaţie, elevii constănţeni, dar şi cîţiva copii din Cobadin realizează schiţe, desene, lucrări de pictură şi fotografii.

Iniţiată de pe data de 6 septembrie, tabăra se va încheia pe 12 septembrie, cu o expoziţie care va reuni desenele şi picturile create pe parcursul manifestării. „Am realizat excursii de documentare în Cobadin, pentru a descoperi specificul acestei zone, iar elevii au desenat case, peisaje rustice sau ce le-a atras cel mai mult atenţia”, a declarat Constantin Grigoruţă. Fotografiile realizate la Cobadin vor fi expuse peste cel mult o lună, pentru ca tinerii să aibă timp să le prelucreze pe calculator. Acestea vor ilustra peisaje rustice sau citadine, dar şi portrete. „Am discutat realizarea unui parteneriat între Colegiul Naţional de Arte Regina Maria şi Căminul Cultural din Cobadin, pentru că, în această localitate, am mai prezentat o expoziţie şi dorim să revenim”, a concluzionat Constantin Grigoruţă.

Taguri articol


12