Elevii constănțeni au cucerit Universul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elevii constănțeni au cucerit Universul

Social 13 Octombrie 2014 / 00:00 2006 accesări

Rachete în miniatură, machete ale sistemului solar ori ale Căii Lactee, sute de desene în care a fost transpus Universul, construcţii lego, corpuri cereşti din materiale reciclabile și marţieni din rigips, toate au fost realizate de elevii Școlii Gimnaziale nr. 30 ”Gh. Țițeica”, din Constanța, cu ocazia Săptămânii Mondiale a Spațiului Cosmic, sărbătorită în perioada 4 - 10 octombrie. Tema din acest an a activităţii a fost, la nivel internaţional, „Spaţiul: călăuzindu-ţi drumul”, iar elevii școlii ”Gh. Țițeica” s-au implicat în proiect în număr mare. Aproximativ 80% dintre cei 1.200 de elevi de la „Gh. Ţiţeica” şi mai mult de jumătate dintre cadrele didactice au participat într-un fel sau altul la proiect. Iar vineri, 10 octombrie, jocurile pentru cei mici şi distracţiile au fost la loc de cinste în curtea şcolii. „Oamenii şi-au dorit din cele mai vechi timpuri să zboare, să ajungă la stele. Anul acesta ne propunem ca prin joc să ne prefacem că totul este posibil nu mai departe de zidurile şcolii noastre. Astfel, poate că cei care îndrăznesc astăzi să viseze vor fi cei care mâine vor cuceri Universul”, a declarat coordonatorul proiectului, bibliotecara Anca Moşoiu.

Taguri articol


12