Într-o comunitate sănătoasă, cetăţenii participă la procesul de luare a deciziilor de interes public, informându-se cu privire la problemele care îi afectează, solicitând autorităţilor să adopte măsuri şi participând efectiv la punerea în practică a deciziilor luate. Una din cele opt competenţe-cheie pe care trebuie să le formăm la elevi o reprezintă competențele civice şi sociale, capacitatea de a relaţiona eficient cu instituţii din domeniul public. În acest context, profesorii care au participat la programul de formare continuă ”Democraţie participativă: Proiectul Cetăţeanul” oferit de Casa Corpului Didactic Constanța, care au aplicat la clasă metoda Project Citizen, sunt invitaţi astăzi, de la ora 15.00, la Palatul Copiilor, să participe cu echipajele de elevi la prezentarea publică a proiectelor derulate cu clasa. Elevii care au utilizat această metodă inovativă au fost puşi în situația de a exersa rolul de cetăţean, de a interacţiona cu instituțiile publice locale și reprezentanți ai acestora, funcționari publici, aleși locali, precum şi cu alte structuri publice şi ale societăţii civile din comunitatea lor, dobândind astfel nu doar cunoştinţe privind funcționarea sistemului democratic, ci şi deprinderi de comunicare utile pentru a deveni cetățeni activi și responsabili. Activitatea marchează Săptămâna Europeană a Tineretului, eveniment propus de Comisia Europeană şi coordonat în România de către Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.