Elevii de la „Nicolae Tonitza“ călătoresc „În satul lui Issa“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elevii de la „Nicolae Tonitza“ călătoresc „În satul lui Issa“

Cultură 04 Februarie 2009 / 00:00 2284 accesări

Profesorul Ion Codrescu le-a propus elevilor săi de la Şcoala nr. 39 „Nicolae Tonitza“ să facă o incursiune în lumea satului japonez. Sub titulatura sugestivă „În satul lui Issa“ - după numele celebrului creator de haiku -, proiectul în care sînt implicaţi, la momentul actual, aproximativ 70 de elevi de la clasele V-VI, poate fi integrat în cadrul amplului program „Interculturalitate română-japoneză“, iniţiat de Societatea de Haiku din Constanţa, cu sprijinul Ambasadei Japoniei la Bucureşti. Gradul mare de complexitate al proiectului coodonat de şeful catedrei de Arte Plastice din cadrul Şcolii „Nicolae Tonitza“, Ion Codrescu, poate face, însă, ca finalizarea lui să se prelungească pînă în primăvara anului 2010.

Elevii trebuie să facă o incursiune în trecut, în satul japonez din secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Haiku-urile create de ei, precum şi desenele care le vor însoţi (haiga), vor reda universul satului şi al spaţiului de civilizaţie nipon. Proiectul reprezintă o provocare pentru micuţii creatori, care trebuie să se familiarizeze cu specificul poeziei şi picturii nipone. Ei vor avea prilejul să descopere care sînt elementele comune celor două spaţii geografice şi culturale: România şi Japonia. În prezent, elevii, care parcurg mai multe etape de realizare a proiectului, adună, deja, datele ce vor da consistenţă demersului lor creativ. La sfîrşitul anului 2008, sub îndrumarea profesorului lor, aceştia au realizat, în cadrul proiectului „În satul lui Issa”, un calendar „poetic“ ce reuneşte micropoeme japoneze şi desene inspirate de atmosfera redată prin haiku. Această acţiune se va finaliza cu un volum care va reuni cele mai bune creaţii ale copiilor.

Cu prilejul Festivalului Internaţional de Haiku, care va avea loc în perioada 22-25 mai, la Constanţa, profesorul Ion Codrescu intenţionează să realizeze o expoziţie cu haiku-urile şi desenele realizate de elevii pe care îi coordonează.

Taguri articol


12