Elevii de la ”Eminescu” au aflat cum pot lucra la Comisia Europeană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Transfer de informații de la foștii absolvenți

Elevii de la ”Eminescu” au aflat cum pot lucra la Comisia Europeană

Social 15 Mai 2015 / 00:00 735 accesări

Au absolvit Colegiul Național ”Mihai Eminescu” (CNME) în urmă cu 29 de ani și ieri s-au întors în școala în care au studiat pentru a le vorbi elevilor despre Uniunea Europeană și oportunitățile pe care le au tinerii în cadrul acestei entități. Vorbim despre soții Vicenția și Cristian Neagu, angajați în acest moment la Comisia Europeană (CE), care au venit în calitate de ambasadori ai instituției în care lucrează în cadrul programului ”Back to School”. Cu toate că întâlnirea cu presa a debutat cu stângul, după ce invitația din partea școlii a fost respinsă inițial de cei doi foști elevi ai CNME, într-un final aceștia au povestit care este motivul vizitei lor la Constanța. Programul este o iniţiativă pan-europeană prin care oficialii instituţiilor europene vizitează unităţi de învăţământ din ţara lor, pentru a discuta despre UE şi despre propria experienţă de lucru în instituţiile europene. Reprezentanța CE în România a încheiat un parteneriat strategic cu Ministerul Educaţiei care sprijină programul ”Back to School”, facilitând întâlnirile ambasadorilor cu elevii şi punând la dispoziţie materiale şi publicaţii. Evenimentul le oferă elevilor de liceu şansa de a cunoaşte mai îndeaproape proiectul european şi pe cei care lucrează la el. ”Orice salariat al CE are ocazia să se întoarcă în școala lui și să se întâlnească cu elevi ai actualei instituții. Le vom prezenta elevilor ce este Uniunea Europeană, cum funcționează CE, dar și de ce ar fi interesant și ce oportunități au în cadrul instituției”, a explicat fosta absolventă a CNME. Elevii au aflat despre bursele de studiu pe care le pot accesa în timpul liceului și al studenției, dar și oportunitățile pe care le au pentru a deveni salariați în instituțiile UE. ”Este un parcurs dificil, trebuie să se studieze foarte mult și serios, pentru că selecția este foarte dură. Este foarte important să cunoască foarte bine limbile străine”, a povestit și fostul elev al CNME Cristian Neagu.



12