Elevii din Adamclisi şi Ion Corvin s-au împrietenit la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Prin intermediul Programului “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2007“

Elevii din Adamclisi şi Ion Corvin s-au împrietenit la Constanţa

Administrație 26 Iulie 2007 / 00:00 618 accesări

Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2007”, demarat în urmă cu trei săptămîni, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu, a continuat ieri, de această dată cu excursia la Constanţa a copiilor din comunele Adamclisi şi Ion Corvin. Prin intermediul acestui program finanţat de CJC, 4.000 de copii din zona rurală a judeţului vor beneficia, pînă la sfîrşitul lunii august, de excursii gratuite în Constanţa, unde vizitează Acvariul, Delfinariul, Planetariul, Aqua Magic şi circul Praga. “Îi mulţumim preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, pentru faptul că s-a gîndit la copiii noştri. Sîntem bucuroşi că avem posibilitatea, cu această ocazie, să-i scoatem pe copii din localitate pentru a vizita Constanţa şi obiectivele cuprinse în program. Copiii noştri vin foarte rar în Constanţa şi nu au avut ocazia să meargă pînă acum într-un parc de distracţii precum Aqua Magic sau să vizioneze un spectacol de circ“, a declarat primarul comunei Adamclisi, Emilian Burcea. Copiii din cele două comune sosiţi, ieri, în excursie au avut prilejul să se cunoască şi să se împrietenească, ceea ce s-a şi întîmplat. “Mi-am făcut prieteni din Ion Corvin cu această ocazie, cu care sper că voi păstra legătura şi pe mai departe. Am vorbit despre examenul de capacitate şi despre liceul la care a ajuns fiecare. Mi-a plăcut foarte mult la Delfinariu şi în special faptul că Mark a fost foarte agitat. Am fost uimită de spectacolul pe care ni l-a oferit delfinul Mark. Şi leii de mare au dat un spectacol pe cinste, dar au fost puţin mai greoi şi chiar au refuzat să onoreze unele comenzi. Mi-a plăcut foarte mult şi microrezervaţia. Chiar şi pe caniculă animalele ne-au întîmpinat frumos“, a spus Alexandra Radu, de 14 ani, din Adamclisi. “Este o acţiune benefică pentru copiii din localităţile noastre, pentru că nu de multe ori au ocazia să meargă la Delfinariu, Aqua Magic sau la circ. Am mai făcut şi noi acţiuni similare, dar nu de o aşa mare amploare“, a declarat, la rîndul său, primarul comunei Ion Corvin, Marcela Rădulescu. La Acvariu, amintindu-şi de cele învăţate la orele de biologie, copiii au recunoscut anumite specii de peşti fără a consulta explicaţiile înscrise pe tăbliţele situate deasupra fiecărui acvariu. “Mi-a plăcut foarte mult la Acvariu şi la Delfinariu. Am văzut numeroase specii de peşti despre care ştiam numai de la orele de biologie. La microrezervaţie, m-au atras cerbii şi vulpile în mod deosebit, pentru că au unele caracteristici care le fac să iasă în evidenţă“, a spus Dumitru Vravă, de 14 ani, din Ion Corvin. Programul “Spectacole pentru Copii - Constanţa Estival 2007” continuă astăzi, cu o nouă serie de copii care vin în excursie.



12