Elevii din Medgidia au învățat să acorde primul ajutor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elevii din Medgidia au învățat să acorde primul ajutor

Cultură 27 Ianuarie 2015 / 00:00 1421 accesări

            Indiferent de vârstă, fiecare cetățean ar trebui să cunoască modul în care trebuie să intervină atunci când este martorul unei situații de urgență, pentru a-i salva viața semenului său și pentru a nu agrava starea în care se află. Pentru ca elevii să învețe cum își pot ajuta colegii și apropiații, în școlile constănțene se desfășoară proiecte care le formează tinerilor abilitățile necesare în astfel de situații. În cadrul proiectului educativ județean ”Lanțul mânuțelor fericite”, inițiat de Inspectoratul Școlar Județean și Asociația Logopezilor din România, filiala Constanța, a fost organizată activitatea ”SOS/112 - Acordarea primului ajutor salvează viața”. Acțiunea a avut loc ieri, la Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia. 40 de elevi îndrumați de prof. Gina Șerban, Ionela Răduț și Iuliana Vasile au participat la evenimentul desfășurat în sala de sport a liceului și au discutat despre prevenirea riscurilor de accident în mediul școlar. Tinerii au desfășurat și activități practice de acordare a primului ajutor în cazul situațiilor de urgență.

Taguri articol


12