Elevii, influenţaţi de agresivitatea din jurul lor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Societate fără modele

Elevii, influenţaţi de agresivitatea din jurul lor

Eveniment 15 Decembrie 2011 / 00:00 2086 accesări

Violenţa în rândul elevilor a căpătat proporţii alarmante în ultimii ani, ajungându-se la adevărate lupte de stradă între adolescenţi. Din păcate, nici judeţul Constanţa nu a fost ocolit de acest fenomen. Exemple în acest sens sunt cele trei incidente petrecute într-o singură zi la nivelul unităţilor de învăţământ de pe raza municipiului Constanţa: două la Grupul Şcolar de Electrotehnică şi Telecomunicaţii (GSET) şi unul la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” (CNMB). Dacă în cazul GSET, în altercaţii au fost implicaţi elevii claselor a XII-a şi a XIII-a, la CNMB, vinovaţi au fost doi elevi din ciclul gimnazial, mai exact, de clasa a VIII-a. Potrivit directorului unităţii de învăţământ, prof. Vasile Nicoară, cearta a pornit de la o glumă. „Şi-au ascuns unul altuia stiloul, după care lucrurile au degenerat, au început să se certe, să se înjure, iar la final au ajuns să se lovească. O asemenea întâmplare, deşi regretabilă şi de nedorit, nu iese din tiparele societăţii în care trăim, mai ales când este vorba de copii de vârste fragede, care abia acum învaţă să-şi controleze instinctele şi să nu se lase duşi de val”, a declarat prof. Nicoară. Din păcate, scuza vârstei şi a lipsei experienţei de viaţă nu mai poate fi folosită în cazul incidentelor petrecute la GSET, unde atacurile au fost planificate şi au avut ca scop răzbunarea sau câştigarea unor bunuri materiale.

IMPLICAREA COMUNITĂŢII, NECESARĂ Reamintim că, marţi, 13 decembrie, trei elevi ai GSET au fost victime ale unor agresiuni petrecute în incinta sau în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ în care studiază, incriminat fiind un fost coleg, care a fost exmatriculat. „Cazurile au fost preluate de poliţie, iar momentan aşteptăm concluziile lor. Potrivit anchetei realizate la nivelul unităţii de învăţământ, elevii au fost agresaţi din cauza faptului că nu utilizează timpul liber pentru studii, principalul vinovat fiind anturajul în care aceştia intraseră. Se pare că a fost vorba de o răzbunare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, prof. Maria Moga. Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa, psihologul Roxana Onea, spune că aceste comportamente sunt determinate de mai mulţi factori, printre care şi promovarea excesivă a comportamentelor agresive, inclusiv prin intermediul mass-media, ceea ce conduce la normalizarea acestui tip de comportament. Ea a adăugat că nu există o reţetă universală pentru combaterea acestui fenomen, fiecare caz trebuind să fie tratat individual. La rândul său, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar, Adrian Topor, a declarat că, fără sprijinul comunităţii, violenţa în rândul tinerilor nu va putea fi combătută.



12