Banii reprezintă mijlocul prin care se pot achiziţiona produse şi servicii necesare traiului de zi cu zi. Nu toată lumea ştie însă cum funcţionează sistemul bancar la nivel naţional şi cu atât mai mult care sunt, de fapt, atribuţiile Băncii Naţionale Române (BNR) şi ce înseamnă ea pentru România. Vineri, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, a avut loc un seminar în cadrul proiectului desfăşurat de BNR „Să vorbim despre bani şi bănci”, la care au participat elevi ai clasei a XI-a cu profil uman a colegiului. Potrivit datelor reprezenanţilor BNR, indicele de cunoaştere financiară în România este mic, respectiv 31,3%, iar prin proiect doresc ca el să crească, alegând în primul rând elevii ca public-ţintă pentru informare, deoarece „ei sunt cei mai puri şi reţin informaţia ca atare, fără a o trece prin filtrul propriilor interese”, potrivit directorului Direcţiei de Comunicare BNR, Mirela Roman. „La începuturi, băncile naţionale nu comunicau cu publicul larg. Toate deciziile se luau cu uşa închisă şi nu erau explicate audienţei. Noi am iniţiat acest proiect tocmai pentru a ne apropia mai mult de public şi pentru a-l educa, în scopul de a înţelege mai bine activitatea băncii centrale”, a spus Mirela Roman. Întâlnirea a fost deschisă de directorul adjunct al direcţiei de comunicare BNR, Mircea Mureşan, care a vorbit despre prima apariţie a unei bănci naţionale europene, în Suedia, în 1668. Tot el a povestit invitaţilor istoria denumirii monedei naţionale române. Potrivit lui, pe teritoriul ţărilor române, înainte de 1800, circulau o multitudine de monede, printre care cea olandeză numită „taler”, ce avea inscripţionată pe ea un leu. Oamenii nu îi spuneau pe nume, ci îi spuneau „leu“.
Consilierul viceguvernatorului BNR, Nicuşor Ruiu, a dezvăluit elevilor când se preconizează că ţara noastră va trece la euro. „Decizia aparţine României, ca perioadă în care hotărăşte să facă această schimbare. Ea trebuie făcută pentru că este una dintre condiţiile puse de UE atunci când am semnat tratatul de integrare în Europa. După monitorizarea inflaţiei timp de doi ani de către UE, în 2019, leul nu va mai fi monedă naţională”, a spus Nicuşor Ruiu. Copiii au fost receptivi şi au spus că au aflat multe lucruri noi despre Banca Naţională, ba chiar au pus întrebări pertinente reprezentanţilor BNR.