Începând cu acest an şcolar, toate unităţile de învăţământ din ţară ar fi trebuit să fie dotate cu sisteme de pontare pe bază de cartele, atât pentru elevi cât şi pentru profesori, potrivit directivelor venite de la Ministerul Educaţiei. Acestea ar fi trebuit să fie plătite de către şcoli/licee din bugetul de la minister, costul lor fiind, potrivit secretarului de stat, Oana Badea, nesemnificativ. Anul şcolar a început de o săptămână, iar în judeţul Constanţa instalarea noilor sisteme nu pare să fie pusă în aplicare foarte curând. Inspectorul şcolar general din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, prof. dr. Aliss Andreescu, a declarat că nu se pune, momentan, problema instalării unor astfel de sisteme. „Unităţile de învăţământ din Constanţa nu pot suporta, acum, introducerea sistemului pe bază de cartele. Vom vedea cum vom proceda pe viitor”, a declarat inspectorul şcolar general. Ea a adăugat că, la nivelul instituţiei pe care o conduce, se lucrează la o altă metodă prin care să fie monitorizate absenţele elevilor şi ale cadrelor didactice, metodă pe care, deocamdată, Andreescu preferă să o ţină secretă.